Ce surprize ne rezervă bătălia pentru prezidenţiale?

Bătaia în uşă a alegerilor prezidenţiale se aude din ce în ce mai tare. Chiar dacă oficial campania electorală încă nu a început, neoficial lupta între candidaţi a luat deja startul. Care sînt noutăţile pe care aceste alegeri le aduc României, care sînt candidaţii cu cele mai mari şase de a ajunge la Palatul Cotroceni şi cine ar putea fi noul „şef” al Palatului Vicoria, ce avantaje vor încerca să-şi negocieze unii candidaţi în urma voturilor obţinute – sînt subiectele pe care le vom dezbate cu analistul politic, profesorul Cristian Pîrvulescu, domnia sa avînd amabilitatea de a răspunde întrebărilor noastre.

Reporter: Dacă alegerile prezidenţiale de după 1989 au fost marcate de prezenţa mai multor candidaţi, reprezentanţi ai partidelor înfiinţate, respectiv refondate după 1990, iată că acum, după 25 de ani de la ieşirea din era comunistă, alegerile prezidenţiale tind să fie caracterizate prin numeroase candidaturi independente. Care credeţi că este semnificaţia acestui fenomen şi care ar putea fi consecinţele sale?
Cristian Pîrvulescu: Datorită sistemului electoral, în România există o tendinţă de bipolarizare a vieţii politice româneşti pe care alegerile prezidenţiale au provocat-o încă din 1992. Acest lucru face ca în campaniile electorale de după 1992, în România să existe doar doi candidaţi puternici – unul este reprezentantul ”moştenitorului” revoluţiei, respectiv al partidului care s-a născut din revoluţie (FSN, PDSR, PSD), Ion Iliescu, Adrian Năstase şi, mai nou, Victor Ponta.

PSD este partidul care, datorită acestei situaţii a rămas un partid puternic. În raport cu acest partid puternic se formează alianţe, care s-au contrapus acestuia – în 92, 96 şi 2000 – CDR, în 2004 Alianţa DA. Doar în 2008 nu au existat astfel de alianţe, din alegeri rezultînd o mare coaliţie care a dus România în criză economică, datorită incapacităţii de a lua decizii. În 2012 situaţia s-a schimbat puţin prin apariţia USL, între timp dispărută. Toate acestea ne arată că există tendinţa de bipolarizare a scenei politice, ceea ce înseamnă că, pe de o parte, apar doar două formaţiuni politice importante – chiar dacă, din perspectivă democratică, ar fi de dorit să existe mai multe, aceasta este realitatea politică românească şi este un efect mecanic al sistemului electoral. Prin doar două forţe politice importante, vom avea doar doi candidaţi importanţi – candidatul PSD, Victor Ponta, respectiv candidatul noii alianţe ACL, Klaus Iohannis.

Rep: Tocmai aţi arătat configuraţia turului doi al prezidenţialelor. Cum s-ar putea încheia?
C.P.: Datorită profilului pe care i-l asigură partidul, prima şansă – în acest moment -, o are Victor Ponta. Klaus Iohannis porneşte cu a doua şansă.

Rep: Dar, este Iohannis doar un challenger care face doar un joc de coloratură şi care nu are posibilitatea de a deveni preşedinte?
C.P.: Nu! Nu este nimic sigur, deoarece electoratul anti- PSD, pe care Alianţa Creştin Liberală încearcă să-l obţină este un electorat imprevizibil. Rămîne întrebarea dacă acest electorat se va mobiliza la vot, dacă va fi convins de Iohannis – sînt o mulţime de necunoscute. Klaus Iohannis are profilul unui politician local, Ponta are profilul unui politician naţional. Nu este neapărat un handicap statutul de politician local, dar, în cazul lui Iohannis este vorba despre un politician local care, pînă în momentul de faţă, nu are conturată o imagine naţională. Nu are nici un fel de experienţă ministerială şi nici o experienţă politică bucureşteană, cu excepţia, foarte recentă, a celei de preşedinte PNL. Acesta este un handicap pe care îl poate depăşi doar în măsura în care va reuşi să-şi asocieze în campania electorală persoane care să aibă competenţe în acest domeniu – de politică naţională şi internaţională. O altă problemă a lui Klaus Iohannis este cea a comunicării cu electoratul său. Fiind mai puţin cunoscut, va avea nevoie de o comunicare ceva mai alertă – nu este însă, aparent, stilul lui Klaus Iohannis să fie foarte alert în comunicare; acesta iarăşi va fi un handicap. Fără a-l considera pe Victor Ponta să fie un mare comunicator, atunci cînd ai un adversar care nu poate comunica, ai un avantaj.
Problemele lui Victor Ponta sînt legate de guvernare – este un handicap să fii la guvernare şi să candidezi. S-a văzut asta în cazul lui Adrian Năstase.

Rep: Şi Traian Băsescu a candidat fiind la guvernare.
C.P.: Da, dar la el nu s-a văzut acest lucru, pentru că Băsescu a avut întotdeauna inteligenţa politică de a se pune în opoziţie cu Guvernul. Sigur că în 2009 nu era în opoziţie, guvernul fiind condus de Emil Boc. Dar, în realitate, fiind într-o mare coaliţie, Traian Băsescu a indicat PSD-ul ca fiind problema României, construindu-şi întreaga campanie electorală împotriva PSD. Exact acelaşi lucru se repetă şi acum. Acesta este şi motivul pentru care PNL a luat decizia de a trece în Opoziţie, cu atît mai mult cu cît Crin Antonescu şi apropiaţii săi erau deja convinşi la începutul lui 2012 că nu el va fi candidatul USL la alegerile prezidenţiale – iar acum încearcă să profite de poziţia de Opoziţie.
Victor Ponta însă – şi aici pare a fi problema – pare să se situeze în opoziţie cu Traian Băsescu. El foloseşte strategia lui Băsescu şi va face o campanie nu îndreptată împotriva lui Klaus Iohannis, ci îndreptată împotriva lui Traian Băsescu.

Rep: Ce succes ar putea avea o astfel de campanie?
C.P.: S-a dovedit, în cadrul alegerilor europene, că a avut un destul de mare succes, iar ultimele evenimente politico-mediatice arată că Traian Băsescu rămîne un personaj politic negativ în imaginarul politic românesc.

Rep: În afară de cei doi candidaţi, pe care i-aţi caracterizat ca fiind principalii competitori, şi-au anunţat participarea la cursa prezidenţială şi reprezentanţi ai unor partide mai mici, chiar candidaţi independeţi. Am asistat chiar la o „alungare” a unuia dintre candidaţi din această postură, locul fiind ocupat de Elena Udrea.
C.P.: Elena Udrea este văzută ca o purtătoare secundară de imagine a lui Traian Băsescu, ca un personaj ce îi este apropiat, un personaj negativ în guvernarea Boc, poate „cel mai negativ”. Prezenţa sa în campania electorală nu va face decît să faciliteze această imagine, care îl va favoriza pe Victor Ponta.

Rep: Cum se vor poziţiona ceilalţi candidaţi, ţinînd cont de faptul că majoritatea dintre aceştia se adresează electoratului de dreapta?
C.P.: Practic, rămîn cîţiva candidaţi secundari, care pot să joace un rol politic important. L-aş numi aici pe Călin Popescu Tăriceanu, în primul rînd pentru că are o imagine politică conturată – a fost prim-ministru, iar guvernarea sa, în general, evaluată bine de cea mai mare parte a opiniei publice – şi ar putea obţine în primul tur pînă la 10% dintre voturi.

Rep: Care ar putea fi, în turul doi, soarta voturilor obţinute de Tăriceanu?
C.P.: Acest lucru i-ar putea permite să negocieze după noiembrie diferite variante de participare la guvernare, inclusiv poziţia de premier pe care n-a reuşit să o negocieze cu PSD în 2008. Cu atît mai mult, discutînd în ipoteza în care Victor Ponta devine preşedinte, atunci imaginea unui guvern de largă concentrare naţională, care să copieze oarecum USL-ul, ar face bine şi la nivel internaţional.

Rep: Să n-o uităm pe Monica Macovei, care, prin candidatura sa rupe o parte din voturile ACL.
C.P.: Prin candidatura sa, Monica Macovei încearcă să promoveze o idee – aceea a statului de drept, luptător împotriva corupţiei – şi care, la o primă analiză, prin campania pe care o face, afectează campania ACL (din care face parte ca membră PDL). Profilul său politic nu este unul foarte clar conturat la nivel naţional, este, în general, un personaj politic controversat şi nu foarte popular. Nu va putea obţine foarte multe voturi. Speră, probabil, să negocieze ceva cu voturile pe care le va obţine, pentru că va fragmenta voturile ACL-ului şi e posibil să ia ceva şi din voturile PMP.

Rep: Să nu-l uităm pe Ioan Ghişe, care se adresează aceluiaşi electorat de dreapta.
C.P.: Şi Ioan Ghişe se va confrunta cu aceeaşi problemă, a strîngerii semnăturilor necesare. Prin candidatura sa, acesta va crea probleme mai degrabă zonei PSD şi lui Tăriceanu, PLR-ului, pentru că va fi o candidatură anti-Băsescu. Acesta va încerca, de asemenea, să negocieze o poziţie – o poziţie politică într-un partid.

Rep: Cam ce credeţi că şi-ar dori Ghişe?
C.P.: Să nu uităm că domnul Ghişe şi-a dat demisia după congresul de fuziune PNL-PDL. Domnia sa a avut probleme în interiorul PNL, a avut probleme permanente cu organizaţia Braşov, aşa că va încerca, probabil, să-şi consolideze poziţia politică pentru a putea candida şi în 2016.

Rep: Mai rămîn trei candidaţi – doi care reprezintă electoratul de etnie maghiară şi unul independent, cu mesaj naţionalist, Gheorghe Funar.
C.P.: Funar va fi tot un candidat independent care va avea aceleaşi probleme ca şi Ghişe, altfel spus va trebui să mobilizeze o reţea pe care, aparent, o are. E vorba de cei care au făcut parte din PUNR şi au aderat la PRM, dar care au fost nemulţumiţi de Corneliu Vadim Tudor şi care s-ar putea să-l sprijine. El mizează, ca şi Ghişe şi Macovei, pe transmiterea unei idei. Nu ştiu dacă va putea să negocieze ceva, dar va transmite un mesaj naţionalist. Campania prezidenţială este o oportunitate pentru a transmite mesaje politice care, altfel, se pierd în dezbaterea publică. E greau de crezut că Funar va reuşi să mobilizeze în favoarea sa electoratul naţionalist, pentru că şi alţi candidaţi vor folosi argumente naţionaliste. E foarte interesant de privit candidatura lui Funar în raport cu cea a lui Kelemen Hunor.

Rep: Se ştie că etnia maghiară are un electorat disciplinat, dar care se situează pînă la maximum 7%. Ce urmăreşte Kelemen prin această candidatură?
C.P.: Candidatura unui UDMR-ist la alegerile prezidenţiale este o figură obligatorie, pentru a confirma poziţia partidului şi pentru a putea negocia după aceea participarea directă sau indirectă la o formulă de guvernare.

Rep: Da, dar iată că şi electoratul maghiar va fi segregat, datorită candidaturii reprezentantului PPMT, Szilagyi Zsolt.
C.P.: Szilagyi Zsolt nu este foarte cunoscut. Deşi e un politician care şi-a început cariera politică din 1990, fiind la acel moment cel mai tînăr membru al Parlamentului României, este foarte puţin cunoscut, iar posibilitatea de a-şi face campanie în condiţiile în care este asistentul parlamentar al lui Tokes Laszlo, la Budapesta, va fi foarte redusă. Problema financiară va fi iarăşi foarte importantă şi mă îndoiesc de faptul că va avea sprijinul, fie şi foarte discret, al premierului maghiar Viktor Orban şi al FIDESZ, chiar dacă relaţia dintre gruparea lui Tokes, din care face parte şi Zsolt Szilagyi, şi FIDESZ este veche. Deci, nu cred că se vor segrega voturile, pentru că această candidatură nu va ajunge la eventualul electorat al lui Tokes. Să nu uităm că la alegerile europarlamentare Tokes a candidat în Ungaria, pentru că în România nu putea obţine un rezultat pentru a avea un mandat în Parlamentul European. Dar, cu o campanie inteligentă, acest candidat ar putea să ştirbească puţin din poziţia UDMR-ului.

Rep: În aceste condiţii, care credeţi că va fi scorul lui Klemen Hunor?
C.P.: UDMR contează pe 400 de mii de voturi, iar obţinerea lor ar dovedi că UDMR este reprezentantul legitim al intereselor maghiare. Iată de ce UDMR a introdus pe agenda politică actuală problema autonomiei, acesta fiind un subiect esenţial în relaţia cu electoratul maghiar.

Rep: Revenind la cei doi candidaţi cu şanse reale pentru turul doi, cine credeţi că ar putea să fie premier în cazul în care Victor Ponta ar cîştiga alegerile?
C.P.: În primul rînd, Victor Ponta nu se va prezenta în această campanie cu un tandem. PSD nu va propune un tandem, pentru că problemele PSD-ului – pe care mizeză în mare măsură şi Traian Băsescu şi adversarii PSD-ului – sînt la nivelul structurii interne. Ca să spunem lucrurilor pe nume, se pune întrebarea dacă se vor mobiliza baronii locali pentru a aduce voturile necesare cîştigării prezidenţialelor. Că Victor Ponta are toate şansele să fie pe locul întîi după primul tur al alegerilor prezidenţiale, asta este sigur. Dar, poate oare PSD-ul să-i asigure saltul la peste 50% din voturi? Ei, aici depinde foarte mult de sprijinul aleşilor locali, al aşa-numiţilor baroni, cei care au făcut posibilă, în 2004, înfrîngerea lui Năstase, iar în 2009 – înfrîngerea lui Geoană. Băsescu speră să se repete situaţia şi, dacă Ponta anunţă un prim- ministru din interiorul partidului, va avea toate şansele – dincolo de procesele şi anchetele DNA-ului – să nu aibă sprijinul unor baroni. De aceea, Ponta nu va discuta nici despre Dragnea, nici despre Rus, nici despre Maior şi nici despre Tăriceanu – deşi l-a indicat în cîteva rînduri, fără să-l numească, pe Tăriceanu ca posibil succesor al său în cazul în care va cîştiga alegerile, respectiv vorbea de cineva care are experienţă guvernamentală şi europeană, iar ceilalţi nu prea corespund acestui profil. Deci, prima şansă de a deveni premier, în cazul în care Ponta va cîştiga alegerile, o are Tăriceanu. Dar niciodată Victor Ponta nu va face o astfel de declaraţie în campanie, pentru că riscă să trezească animozităţi în interiorul partidului. De asta a şi spus că va amîna toată discuţia privind succesiunea la conducerea partidului şi a prim-ministeriatului pînă după al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.

Rep: În cazul în care alegerile vor fi cîştigate de Klaus Iohannis, care sînt şansele reale ale lui Cătălin Predoiu de a deveni premier?
C.P.: Problema lui Cătălin Predoiu este că nu are notorietate şi, deşi a fost propunerea PDL ca şi candidat la prezidenţiale, încă din primăvara acestui an, el nu a reuşit să se profileze ca un politician naţional. El rămîne mai degrabă o figură politică puţin cunoscută şi nu-l va putea sprijini pe Klaus Iohannis în campania pentru alegerile prezidenţiale, pentru că un sprijin vine din partea celui care are notorietate mare şi care aduce voturi suplimentar. Or, în momentul de faţă nu este foarte clar acest lucru. De aceea şi şansele lui Predoiu de a deveni premier, într-o eventuală victorie a lui Iohannis, nu sînt atît de mari. Ele există, dar nu sînt mari – în primul rînd pentru că schimbarea guvernului nu depinde de preşedinte; nu preşedintele schimbă guvernul în România, ci Parlamentul. Ar trebui ca în Parlament să fie iniţiată o moţiune de cenzură şi aceasta să treacă, caz în care Predoiu va fi unul dintre numele ce vor fi avansate, dar nu înseamnă că va şi deveni prim-ministru. Acest tandem nu este funcţional, este doar un compromis între cele două partide membre ale ACL, pentru ca Predoiu să aibă o soluţie de ieşire din impasul în care se află. E un impas mai degrabă personal decît al partidului, deoarece se pare că partidul s-a grăbit să-l ia pe Iohannis candidat.

Adriana STUPAR