Home » Articole din categoria  » INTERNAŢIONAL » COMENTARII (Pagina 12)

Europa trebuie să reducă deficitele şi să adopte reforme

AGERPRES Toate economiile europene au crescut în 2017, iar perspectivele rămân favorabile pe termen scurt, însă, pentru ca avansul economiei să dureze dincolo de actuala perioadă favorabilă, statele europene trebuie să relaxeze constrângerile structurale asupra creşterii, care variază de la bariere la adresa investiţiilor şi până la diminuarea competitivităţii, se arată în ultimul raport regional […]

Citeste tot articolul

Iranul salută un “start bun” al discuţiilor cu UE

AFP Ministrul iranian de externe, Mohammad Zarif, a salutat la Bruxelles “un start bun” al discuţiilor cu europenii pentru a încerca să salveze acordul nuclear după decizia SUA de a se retrage din acesta. “Am demarat procesul. Cred că suntem pe drumul bun. Depinde mult de ce putem face în următoarele săptămâni”, le-a declarat Mohammad […]

Citeste tot articolul

Sunt dispuşi să se întâlnească

AFP Noul preşedinte al executivului catalan, separatistul Quim Torra, şi şeful guvernului conservator spaniol, Mariano Rajoy, şi-au anunţat intenţia de a se întâlni, în timp ce ia amploare polemica provocată de o serie de afirmaţii violent antispaniole atribuite liderului separatist catalan. “Primul obiectiv al noului guvern catalan este de a oferi dialogul guvernului spaniol”, a […]

Citeste tot articolul

Austria şi Olanda resping propunerile Comisiei Europene pentru bugetul UE

EFE Austria şi Olanda au respins propunerile privind viitorul cadru bugetar multianual al UE prezentate de Comisia Europeană, întrucât acestea cuprind o creştere a contribuţiilor statelor membre pentru compensarea fondurilor pierdute în urma ieşirii Marii Britanii din UE. Propunerea Comisiei Europene ‘taxează excesiv statele contributoare nete, cum este Austria (…) Prin urmare, am respins propunerea […]

Citeste tot articolul

Re:publica – conferinţă dedicată digitalizării

DPA Conferinţa re:publica dedicată internetului a început în capitala Germaniei, oferindu-le artiştilor, activiştilor, bloggerilor, hackerilor şi altor entuziasmaţi de tehnologie sute de sesiuni de discuţii privind viitorul culturii digitale. “Încercăm să evocăm cât de multe faţete posibile ale unei societăţi digitale care se dezvoltă singură”, a declarat în deschidere cofondatorul evenimentului, Marcus Beckedahl. Chelsea Manning, […]

Citeste tot articolul

UE face apel la îmbunătăţirea siguranţei jurnaliştilor

AGERPRES Uniunea Europeană a făcut apel, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, la măsuri la nivel global pentru îmbunătăţirea siguranţei jurnaliştilor, deoarece atacurile împotriva mass-media şi a profesioniştilor săi reprezintă atentate “la adresa democraţiei şi a libertăţii tuturor”. “Atacurile împotriva mass-media şi a jurnaliştilor reprezintă atacuri la adresa democraţiei şi a libertăţii tuturor. Aducem un […]

Citeste tot articolul

Ar putea contribui la tratarea soldaţilor care suferă de stres post-traumatic

AFP Substanţa MDMA prezentă în tabletele de ecstasy, administrată în mod controlat şi împreună cu o formă de psihoterapie, ar putea avea o anumită eficacitate în tratarea soldaţilor care se luptă cu stresul post-traumatic, sugerează cercetătorii americani. Publicat în revista de specialitate The Lancet Psychiatry, studiul are limitările sale, recunosc autorii: la cercetare a participat […]

Citeste tot articolul

Băncile din zona euro continuă să-şi reducă povara creditelor neperformante

Reuters Instituţiile financiare din zona euro au continuat să-şi reducă povara creditelor neperformante (NPL) în trimestrul patru din 2017, arată datele publicate de Banca Centrală Europeană (BCE). În cazul băncilor supervizate de către BCE, împrumuturile neperformante au scăzut la 721 miliarde de euro, la sfârşitul anului trecut, de la 759 miliarde de euro în 2017, […]

Citeste tot articolul

Israelul a votat o lege care facilitează procesul de intrare în război

Afp Parlamentul israelian a votat în favoarea unei legi care permite premierului şi ministrului apărării să decidă intrarea în război fără să reunească guvernul, pe fondul tensiunilor crescânde între Israel şi unii dintre vecinii săi. Această lege, care a primit 62 de voturi pentru şi 41 împotrivă, oferă cabinetului restrâns de securitate responsabilitatea de a […]

Citeste tot articolul

Bulgaria cere UE eliminarea dublelor standarde la alimente

Reuters Bulgaria a cerut Uniunii Europene (UE) eliminarea “standardelor duble” folosite de companiile alimentare care vând produse de o calitate variabilă sub aceaşi marcă în regiunile din estul şi vestul blocului comunitar. Comisia Europeană a emis un aviz juridic în care se arată că “astfel de diferenţe calitative sunt necinstite şi problema ar putea fi […]

Citeste tot articolul

Taxarea giganţilor internetului – împiedicată

    EFE     Opoziţia mai multor state membre ale UE a împiedicat adoptarea unui acord european ce ar fi permis taxarea marilor societăţi din sectorul digital, propunere iniţiată de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, eşecul demersului provocând o reacţie energică din partea ministrului francez de finanţe Bruno Le Maire.     Miniştrii europeni de […]

Citeste tot articolul

“Măsuri concrete” împotriva “ingerinţelor” Rusiei

AFP Şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, i-a cerut omologului său rus, Serghei Lavrov, “măsuri concrete” pentru a asigura Statele Unite în legătură cu “ingerinţele” Rusiei în alegerile americane. Semn al îngheţului dintre cele două mari puteri, a fost prima discuţie telefonică între cei doi miniştri de la instalarea în funcţie, în urmă cu peste o […]

Citeste tot articolul

Preşedinta Taiwanului se declară deschisă unei întâlniri cu omologul chinez

DPA Preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen s-a declarat deschisă unei întâlniri cu omologul său chinez Xi Jinping, “pentru pace şi stabilitate”, pe făgaşul trasat de summitul intercoreean. Guvernul taiwanez “este gata să facă totul pentru a ajuta (eforturile) pentru pace şi stabilitate”, a declarat Tsai Ing-wen, când a fost întrebată dacă intenţionează să aibă o întrevedere […]

Citeste tot articolul

Mai mulţi jurnalişti au fost condamnaţi în primă instanţă la închisoare

AFP Un tribunal turc a condamnat miercuri la pedepse cu închisoarea, mai mulţi jurnalişti ai cotidianului de opoziţie Cumhuriyet pentru ajutor dat unor organizaţii “teroriste”. În total, 14 angajaţi ai Cumhuriyet, printre care directorul Akin Atalay şi redactorul şef Murat Sabuncu, au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea cuprinse între doi ani şi jumătate şi […]

Citeste tot articolul

Germania: Rata şomajului s-a menţinut la 5,3%

Bloomberg Numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă în Germania a scăzut în aprilie mai puţin decât estimau economiştii, dar rata şomajului s-a menţinut la un nivel minim record, semn că firmele din cea mai mare economie europeană fac faţă încetinirii de pe pieţele emergente. Oficiul Federal pentru Muncă a anunţat că numărul […]

Citeste tot articolul

Comemorarea lui Karl Marx stârneşte controverse

Press Association Decizia preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, de a participa la un eveniment în memoria lui Karl Marx a fost condamnată de legislatorii britanici susţinători ai Brexitului, relatează Press Association. Juncker a anunţat că va participa la un eveniment la 4 mai la Trier, unde s-a născut acum 200 de ani co-autorul – […]

Citeste tot articolul

Complexul nord-coreean de teste nucleare ar fi devenit inutilizabil

AFP Complexul nord-coreean de teste nucleare ar fi devenit inutilizabil din cauza prăbuşirii parţiale a muntelui unde se află, la ultimul test, în septembrie, afirmă seismologi chinezi într-un studiu. Liderul nord-coreean Kim Jong-Un a anunţat un moratoriu privind testele nucleare şi tirurile de rachete intercontinentale, precum şi închiderea complexului de la Punggye-ri, unde Coreea de […]

Citeste tot articolul

A fost amendat cu 7,5 milioane de dolari

DPA Tribunalul federal din Australia a cerut companiei auto Ford să plătească o amendă de zece milioane de dolari australieni (7,5 milioane de dolari SUA) şi să stabilească o schemă de compensare pentru gestionarea necorespunzătoare a plângerilor clienţilor privind defectele maşinilor. Comisia australiană pentru concurenţă şi consum (ACCC) a dat în judecată Ford pentru modul […]

Citeste tot articolul

Dispusă să-şi majoreze contribuţia la bugetul Uniunii Europene

AFP Finlanda este dispusă să-şi majoreze contribuţia la bugetul Uniunii Europene după 2020 pentru a compensa plecarea Marii Britanii din blocul comunitar, a declarat ministrul afacerilor europene din ţara scandinavă, Sampo Terho. “Am putea evolua în jurul a 1%, în sus sau în jos, în funcţie de cum vor fi cheltuiţi banii efectiv”, a declarat […]

Citeste tot articolul

A plecat de la o întâlnire cu omologii săi din cauza lipsei traducerii textelor

Reuters Ambasadorul francez pe lângă Uniunea Europeană a plecat de la o întâlnire cu omologii săi din cauza lipsei traducerii în franceză, relatează agenţia Reuters, care evocă o nouă manifestare a intenţiei Parisului de a limita dominaţia limbii engleze la Bruxelles, după retragerea Marii Britanii. “Ambasadorul a plecat din sală pentru a-şi manifesta dezaprobarea”, a […]

Citeste tot articolul