Buda sesizează Cogresul Puterilor Locale şi Regionale pe tema alocărilor de fonduri către primării

Daniel-Buda-10Eurodeputatul Daniel Buda a anunţat că va sesiza Congresul Puterilor Locale şi Regionale de la Strasbourg pe tema modului în care Guvernul a alocat bani pentru unităţile administrativ teritoriale.

„Toate programele şi proiectele, inclusiv cele finanţate din fonduri europene, vor fi blocate din cauza lipsei cofinanţării, în condiţiile în care banii de la Guvern sînt cu peste 50% mai puţini, comparativ cu anul trecut. În aceste condiţii, voi sesiza Congresul Puterilor Locale şi Regionale de la Strasbourg, astfel încît, în urma dezbaterilor de aici, problemele din România să fie prinse în următorul raport de monitorizare a situaţiei din statele membre”, a precizat Buda, adăugînd că va sesiza şi Comisia Europeană vizavi de aceste nereguli.

Precizăm că Guvernul Ponta a modificat regulile de alocare a banilor de la Executiv către unităţile locale. Dacă pînă acum alocările se făceau strict pe criterii politice, de acum încolo banii se dau în funcţie de necesităţile primăriilor.

Astfel, pentru asigurarea cheltuielilor de funcţionare s-au stabilit limite de venituri proprii pe categorii de unităţi administrative-teritoriale (UAT), luînd în calcul veniturile proprii realizate în 2013, astfel: 1.500.000 lei pentru comune, 6.000.000 lei pentru oraşe, 20.000.000 lei pentru municipii, 50.000.000 pentru municipii reşedinţă de judeţ şi 80.000.000 lei pentru judeţe”, se arată în Nota de fundamentare a Hotărîrii din 14.01.2015, care prezintă şi modalitatea de împărţire a banilor. Pînă acum, alocările se făceau pe criterii politice, fiind avantajaţi primarii care făceau parte din partidele de guvernămînt.

C.P

Articole din aceeasi categorie