Boc, audiat la DNA

Boc-si-Udrea-2Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, fost preşedinte al PDL, a fost audiat, ieri, de către procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care Elena Udrea este acuzată de fapte de corupţie.

Boc are calitate de martor şi a trebuit să explice dacă ştie despre finanţarea făcută de Elena Udrea pentru PDL cu bani primiţi de la Bogdan Buzăianu, în schimbul asigurării derulării unui contract al firmei controlate de omul de afaceri cu Hidroelectrica.

La ieşirea din sediul DNA din Bucureşti, Boc a spus că nu l-a cunsocut pe Buzăianu şi nu are cunştinţă de faptul ca acesta să fi sponsorizat PDL în 2012. „În 2012 am fost candidat la alegerile locale de la Cluj-Napoca şi mi-am concentrat atenţia pe acest proiect”, a spus Boc.

Mai mulţi foşti lideri PDL au fost audiaţi în acest dosar. Astfel, în calitate de martori, au fost chemaţi la DNA fostul preşedinte al PDL Vasile Blaga, în prezent copreşedinte PNL, deputatul PNL Ioan Oltean, fost vicepreşedinte şi secretar general al PDL, Anca Boagiu, fost prim-vicepreşedinte al PDL, în prezent în aceeaşi funcţie la PNL, şi Adriean Videanu, fost preşedinte al PDL Bucureşti, dar şi Gheorghe Flutur şi Sulfina Barbu. Potrivit DNA, Elena Udrea ar fi primit mită de la omul de afaceri 3,8 milioane de dolari şi o creanţă de 900.000 de euro pentru a asigura firmei controlate de acesta derularea, în continuare, a contractului bilateral de vînzare – cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA.

”În vara anului 2010, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi membru al Guvernului şi de persoană cu funcţie de conducere în cadrul unui partid politic, avînd influenţă asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi ai SC Hidroelectrica SA, a pretins de la un om de afaceri, prin intermediar, suma de 5 milioane USD, pentru a asigura firmei controlate de omul de afaceri derularea, în continuare, a contractului bilateral de vînzare-cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA”, a precizat DNA.

Anchetatorii susţin că, pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei şi a celor din SC Hidroelectrica SA, la începutul anului 2012, Elena Udrea a primit de la acelaşi om de afaceri, prin intermediar, suma de 3,8 milioane de dolari şi o creanţă de 900.000 de euro, pe care una din firmele controlate de omul de afaceri o deţinea ca urmare a unui împrumut garantat cu pachetul de 90% din acţiunile la o societate comercială cu activitate în mass-media.

C.P.

Articole din aceeasi categorie