Belişul – „o grenadă cu inelul tras pe jumătate”

După aproape trei luni de cînd apa mai mult ţîrîie decît curge la robinetele belişenilor, oamenii şi-au pierdut răbdarea, iar dacă ceva i-a împiedicat să iasă în stradă, poate că acel ceva a fost frigul şi, cine ştie, poate şi o urmă de speranţă că, totuşi, totuşi, problema lor îşi va găsi rezolvare.

„Satul e ca o… grenadă cu inelul pe jumătate tras” – spune primarul Viorel Crainic. „Îi simt, îi văd pe oameni că sînt nemulţumiţi şi nemulţumirea lor a ajuns la cote maxime. Sînt supăraţi pe toată lumea, începînd cu primarul, consilierii, Consiliul Judeţean, Guvernul. Este greu şi pînă la urmă este şi înjositor să stai, în secolul XXI, fără apă. Or, la Beliş… asta se întîmplă”, adaugă primarul.

Într-un interviu acordat în octombrie anul trecut ziarului Făclia, Viorel Crainic atrăgea atenţia că un proiect de alimentare cu apă a satului Bălceşti şi de înlocuire a conductelor în satul Beliş, demarat în 2008, stagnează… din lipsă de fonduri. „Lucrările sînt 90% terminate. Mai avem nişte legături de făcut în căminele de apă, mai trebuie amenajată un pic captarea, dar ne lipsesc banii pentru a termina”, spunea atunci primarul, adăugînd că finanţarea trebuie asigurată pe Ordonanţa 7, din bani guvernamentali.

Tot atunci, primarul spunea că pentru finalizarea lucrărilor mai sînt necesari circa 3 miliarde de lei vechi. O sumă de nimic, pînă la urmă, dar care ar fi putut rezolva problema apei în Beliş. Numai că din 3 miliarde de lei vechi, Primăria Beliş a primit, şi asta abia în decembrie, … 100 de milioane de lei vechi! Asta, în condiţiile în care, dacă a fost apă la robinet, în Beliş, de sărbători, a fost pentru că era adusă… cu cisternele din zona Călăţele şi golită în rezervorul din satul centru de comună. Şi, ca să „ajungă” la toată lumea, apa a fost… raţionalizată. Adică, o zi a avut apă jumătate Belişul, iar în ziua următoare jumătatea cealaltă! Dar nu multă, ci strictul necesar, dar şi acela „raţionalizat”.

Pentru că, întotdeauna, primul „vinovat” de ceea ce se întîmplă într-o comună este, potrivit celor mulţi, primarul, i-am solicitat d-lui Viorel Crainic cîteva lămuri în ceea ce priveşte apa, la Beliş.

– În octombrie anul trecut, situaţia apei la Beliş era deja gravă. S-a schimbat ceva de atunci?

– S-a schimbat în sensul că s-a înrăutăţit şi mai tare. Adică, în acest moment poate este un pic mai bună decît la sfîrşitul anului, dat fiind că, odată încheiată vacanţă de sărbători, nu mai sîntem atît de mulţi consumatori de apă, dar problema este tot nerezolvată.

Vedeţi, s-a întîmplat ceva oarecum neobişnuit pentru zona de munte. La Beliş apa era oricum o problemă, dar după ce de trei luni nu a plouat, situaţia s-a agravat. Captarea pe care o avem acum oricum nu făcea faţă, pe fondul acesta de secetă, la nevoile şi la consumul de apă care e acum în Beliş. În Beliş sînt 500 de case ale localnicilor, cărora li s-au adăugat alte 500 de case de vacanţă, pensiuni şi alte construcţii. În perioada sărbătorilor consumul de apă creşte de 4, 5, 6 ori, Belişul fiind o zonă foarte căutată de turişti.

Vechea instalaţie nu a fost construită pentru aşa un consum şi tocmai de aceea am iniţiat proiectul de care vă vorbeam în toamnă.

– Este adevărat că aţi adus apă cu cisternele, în sat?

– Am făcut asta mai bine de două luni. Am adus apă de pe Valea Călăţelei, din amonte de Cabana Ardeleana („Căţeaua leşinată”) – tot apă de munte -, cu două cisterne, şi apa se golea în bazinul de stocare aflat la intrarea în Beliş. Dar asta este ca şi cum ai vrea să… umpli un lac cu seringa! Sigur, am rezolvat, oarecum, strictul absolut necesar, în sensul că oamenii au avut cu ce să se spele, sau să-şi spele un vas sau să aibă apă pentru WC-uri. Dar apa nu era şi pentru băut, exista riscul să ne îmbolnăvim… I-am avertizat pe oameni că apa nu este pentru băut.

– Pentru băut, de unde îşi iau oamenii apă?

– Sînt două sau trei izvoare în Beliş, dar şi acelea abia mai curg. Iar în sat sînt oameni bătrîni, sînt şi oameni bolnavi care nu pot să care apă cu găleata.

– Este adevărat că la Bălceşti au secat fîntînile?

– Nivelul apei în fîntîni este undeva la 20-30 cm şi oamenii îşi drămuiesc consumul în aşa fel încît să le ajungă apa de pe o zi pe alta.

De aceea, necazul meu cel mare este legat de proiectul acesta, început în 2008, şi care nu se mai termină.

-Vă mai trebuiau, parcă, 3 miliarde de lei vechi.

– Şi am primit, în decembrie, 100 de milioane de lei vechi. Adică, 10.000 de lei, din 300. 000 lei, cît ar fi trebuit. Dacă în ritmul ăsta merge finanţarea, în 25 de ani avem toate şansele să terminăm proiectul de apă, la Beliş.

Gîndiţi-vă că 80.000 de euro sînt un fleac chiar şi pentru… un guvern dintr-o ţară oarecare a lumii a treia. Dacă atîta preţ pune Guvernul României pe locuitorii comunei Beliş, eu… nu mai am cuvinte. Este jenant. Şi degradant, în acelaşi timp.

– De ce credeţi că Belişul este dat, mereu, deoparte?

– Faptul că mereu am avut proiecte pe fonduri guvernamentale respinse mă îndreptăţeşte să cred că există, totuşi, un motiv politic. Cred că se dau prea mulţi bani, şi prea uşor, pe criterii politice, în ţara asta.

Numai că acum, belişenii au ajuns la limita răbdării. Două luni am adus apă în sat cu cisternele. În plus, poate că o dată, un turist venit la Beliş de sărbători, sau chiar un localnic, acceptă să se spele pe faţă cu zăpadă sau cu apă din zăpadă topită, dar cînd situaţia se repetă şi iar se repetă, lucrurile pot să scape de sub control.

– Aţi vorbit cu oamenii, le-aţi explicat de ce nu au apă?

– Bineînţeles. Am avut la Bobotează o întîlnire cu sătenii şi le-am explicat şi atunci cum stau lucrurile, dar nemulţumirile persistă pentru că explicaţiile sînt explicaţii şi atît. Explicaţiile nu ţin loc de apă sau nu ţin de sete.

Ceea ce am putut să facem noi, Primăria şi Consiliul Local, am făcut, dar şi faptul că trebuie să cari apa cu cisternele, pînă la urmă implică nişte costuri.

Sper ca măcar anul acesta să găsim… înţelegerea necesară la Guvern, pentru a termina, odată şi odată, lucrarea începută în 2008. De felul meu sînt optimist; chiar dacă sînt dus cu preşul, dacă sînt minţit, îmi păstrez o doză de optimism. Lucrarea este 90 la sută terminată şi, aşa cum spuneam, 80.000 de euro nu e o sumă de speriat, nici măcar în vremuri de criză.

M. TRIPON