Baschet / „U” BT Cluj – victorie în primul meci din Top 6

Planinic, Johnson și compania s-au mobilizat după eșecul cu CSM Oradea, de la mijlocul săptămânii trecute, din cadrul FIBA Europe Cup, și au învins, în deplasare, Dinamo București, în primul meci din Top 6 al Ligii Național de baschet masculin. Cu Donatas Tarolis în zi de grație, „studenții” s-au impus cu 84-82, pe „sferturi” 28-21, 22-21, 17-20, 18-19. După cum bine se poate observa, Dinamo a antamat trei din cele patru „sferturi”. ”Este o victorie muncită. Nu suntem în cea mai bună perioadă a noastră. Am întâlnit o echipă agresivă și ne-a fost puțin teamă de acest joc. Știam că ei ne așteaptă proaspeți și gata să facă orice pentru o victorie. În mare parte am jucat bine timp de 35 de minute. Am condus la 13 puncte, dar ei au jucători experimentați, capabili să facă diferența. Au izbutit câteva coșuri importante în momentele cheie. Pe final, mă bucur că am câștigat. Orice problemă am avea și oricât de prost ne-am simți, trebuie să găsim soluții. Asta fac echipele care vor să fie campioane. Mergem mai departe, ne așteaptă un joc dificil cu echipa din Minsk. Soarta calificării este în mâinile noastre și vom da totul să învingem miercuri”, a declarat Mihai Silvășan pe site-ul oficial al echipei. Universitatea nu are timp să savureze victoria cu Dinamo, întrucât miercuri, așa cum a anunțat antrenorul principal, are meci la Minsk, cu Tsmoki, în FIBA Europe Cup, decisiv pentru calificare în „sferturile” competiției.

 

Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie