Baschet / „U” BT Cluj s-a calificat în finala…mică!

„U” Banca Transilvania a ratat calificarea, pentru al doilea sezon la rând, în finala mare a Ligii Naţionale de baschet masculin, deşi a condus cu 2-0 la general Steaua CSM Bucureşti, însă aceasta din urmă a reuşit un come-back de senzaţie şi s-a impus cu 3-2. În meciul decisiv, disputat miercuri seară, în Sala Polivalentă, din Cluj, Steaua a dispus de Universitatea cu 76-72, pe „sferturi” 23-16, 15-19, 16-20, 22-17. Principalii marcatori ai clujenilor în acest al cincelea meci au fost Ousmane Barro (19 puncte), Giordan Watson (13 puncte) şi Zeljko Sakic (13 puncte). De la învingători s-a Marius Runkauskas, autor a 26 puncte. „Trebuie să ne liniştim, să avem puterea să-i felicităm pe stelişti şi să mergem mai departe, să încercăm să câştigăm medaliile de bronz. Acesta este sportul. Am avut un an dificil, în care am câştigat, totuşi, un trofeu, respectiv Cupa României, şi am jucat în cupele europene” a declarat Mihai Silvăşan. Pentru medaliile de bronz, „U” Banca Transilvania Cluj se va bate cu CSU Sibiu. Finala mică se joacă după sistemul cel mai bun din trei meciuri. În finala mare se vor afla faţă în faţă CSM Oradea şi Steaua CSM Bucureşti.

 

Cristian FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie