Baschet / Mai bune la un capitol, deficitare la alte două

Deși a început promițător meciul cu Municipal Satu Mare, câștigând primul „sfert” cu 18-14, pe fondul unei evoluții foarte bune a americancei Arlesia Morse, Universitatea Cluj a cedat în final cu 68-82. Partida s-a disputat sâmbătă, în Sala Sporturilor „Horia Demian” și a contat pentru Grupa Roșie a Ligii Naționale de baschet feminin. Principalele marcatoare din tabăra învinselor au fost Arlesia Morse (20 de puncte), Mihaela Maxim (17) și Irina Părău (13). MVP-ul partidei a fost desemnată Janelle Denson, de la oaspete, cu 26 de puncte. Clujencele au fost superioare la aruncările de la distanță, marcând nouă coșuri de trei puncte (din 21 de încercări, procentaj 43%), însă au fost mult sub adversare la coșurile de două puncte, capitol la care s-a făcut diferența. Spre comparație, Municipal Satu Mare a înscris 25 de coșuri de două puncte, cu nouă mai multe decât amfitrioanele. De asemenea, baschetbalistele antrenate de Carmin Artemie Popa au păcătuit și la aruncările libere. Să mai adăugăm că tehnicianul clujencelor a avut la dispoziție doar șapte jucătoare, respectiv Henderson, Bot, Cenean, Maxim, Begenisic, Părău și Morse. Așa se explică că Henderson și Morse au fost integraliste, în vreme ce Părău a bifat aproape 33 de minute. De partea cealaltă, Miguel de Jesus Lopez Alonso a avut la dispoziție o bancă mai lungă, cu nouă jucătoare. Universitatea Cluj rămâne pe ultimul loc în clasamentul Grupei Roșii, iar în următorul meci, programat pe 16 martie, întâlnește, în deplasare, Phoenix Știința Constanța. În Liga Națională de baschet masculin, „U” Banca Transilvania Cluj va evolua în această seară, în „BT Arena”, cu BCM Pitești. Partida începe la ora 19 și va putea fi urmărită în direct pe canalul Digi Sport. Partida va fi precedată de un moment de reculegere în memoria lui Radu Țenter, fiul fostului jucător și în prezent antrenor Marcel Țenter.

 

Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie