Baroul românesc de avocați își aniversează centenarul la Cluj

S-a semnat actul de înfrățire cu Baroul Varșovia
Baroul Cluj sărbătorește anul acesta 100 de ani de la înființarea primului Barou de avocați românesc din Transilvania.
La deschiderea Zilelor Baroului Cluj, care a avut loc miercuri seară, a fost prezent şi primarul Emil Boc. El i-a felicitat pe avocați pentru calitatea serviciilor juridice prestate în oraşul nostru. De asemenea, edilul a subliniat că la ceas aniversar sunt prezenți invitați de excepție din țară și din străinătate, care abordează teme de maxim interes pentru comunitatea academică, civică și juridică, precum viața privată în era digitală. În opinia primarului, Baroul Cluj a reușit să asigure reprezentarea cetățenilor clujeni în diversitatea de cauze civile, penale, administrative sau fiscale, prin profesionalism și devotament.
“Oraşul nostru se axează pe două lucruri fundamentale, pe ceea ce înseamnă domeniul de cercetare, inovare, IT care astăzi este principalul motor de dezvoltare a Clujului şi în egală măsură pe calitatea serviciilor şi a vieţii în ansamblu.(…) Calitatea serviciilor juridice, alături de calitatea serviciilor medicale, economice şi nu numai poziţionează Clujul pe un loc fruntaş în materie de calitate a vieţii în România şi În Europa Centrală şi de Est”, a spus primarul Emil Boc.
La rândul său, decanul Baroului Cluj, Flavia Maier a subliniat că acesta este unul tânăr: “Suntem un barou tânăr, ponderea covârşitoare reprezentând-o în rândul membrilor noştri avocaţii tineri, cei între 25 şi 45 de ani. Energia, determinarea şi spiritul de iniţiativă a acestor colegi tineri cărora noi, cei cu experienţă, ne străduim să le insuflăm valorile profesiei sunt motorul care ne duce înainte şi care ne face să sperăm că peste ani vom lăsa o moştenire celor care vin după noi la fel de valoroasă ca cea pe care am primit-o la rândul nostru”. De asemenea, în deschiderea Zilelor Baroului Cluj, avocatul Mirel Ionescu a prezentat o istorie a Baroului Cluj.
Nu în ultimul rând, Flavia Maier și avocatul Mariusz Maciejewski din Baroul Varșovia au semnat actul de înfrățire între cele două organizații.
Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la acest moment istoric, Baroul Cluj organizează astăzi , între orele 9:00 şi 18:30, în Aula Magna a Universității Babeș-Bolyai și în sala 105 a Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai conferința internațională Cartea funciară în context european. O privire comparată asupra cărții funciare.
Pe 5 iulie 1919, la Cluj s-a constituit primul barou avocațial român din Transilvania.

Anca M. Colibăşanu

Articole din aceeasi categorie