Fonduri europene pentru modernizarea Clinicii de Psihiatrie Pediatrică

Consiliul Județean Cluj a anunţat că proiectul de extindere și modernizare, cu fonduri europene, a Ambulatoriului Clinicii de Psihiatrie Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca a fost declarat câștigător, valoarea totală a investiţiei depăşind 19 milioane lei.

Proiectul de extindere, reamenajare și modernizare a Ambulatoriului Clinic Psihiatrie Pediatrică (foto) prevede, în principal, o extindere a suprafeței clădirii existente cu peste 600 de mp, atât pe verticală cât și pe orizontală, prin adăugarea a încă două etaje. Astfel, noua clădire va avea un regim de înălțime S+P+3E și va crea noi spații necesare decongestionării funcțiunilor existente în acest moment la parter și la etajul I. Funcțional, viitoarea construcție va fi organizată pe trei compartimente separate în care vor fi amplasate 30 de paturi.

La subsolul clădirii va fi organizat un spațiu tehnic și de aprovizionare şi o parcare cu 10 locuri, destinată personalului medical. La parter se va reamenaja zona actuală de primire și internare pacienți (ambulatoriu) şi se vor crea noi spații, printre care zona de recepție și secretariat, cabinetele de consultații și tratamente / pansamente, cabinetul medicului de gardă, laboratoare pentru investigații paraclinice, precum și o sală de așteptare prevăzută cu un loc de joacă pentru copii. La primul etaj se va reconfigura actualul spațiu, prin crearea compartimentului de spitalizare permanentă, împărțit în nuclee de îngrijire în funcție de vârstă, iar sistemul de cazare pentru grupa de copii 1-3 ani va fi organizat pentru mamă și copil împreună, în același salon. La cel de-al doilea etaj vor fi amplasate compartimentul de toxicomani, cu acces controlat, și o zonă de activități medicale. La acest etaj va fi amenajată și o curte interioară – terasa deck lemn destinată tuturor pacienților internați. La cel de-al treilea etaj vor fi construite spații dedicate învățământului: un amfiteatru, laboratoare pentru studenți, o sală de școlarizare a copiilor internați şi o bibliotecă media.

Valoarea totală a investiției care se realiza pe o durată de maxim doi ani de zile este de 19.291.848,57 lei, din care asistența financiară nerambursabilă solicitată din Fondul European de Dezvoltare Regională și bugetul de stat este de 98%, respectiv 18.906.012,59 de lei, iar cofinanțarea Consiliului Județeaneste de 2%.

În prezent, Secția Clinică de Psihiatrie Pediatrică cu Compartiment de Toxicomanie funcționează pe strada Ospătăriei f.n. din cartierul Mănăștur, într-o clădire destinată inițial unei foste creșe. Întrucât imobilul a fost construit în alt scop, acesta a devenit, în timp, subdimensionat. Înființată în 1 martie 2004, Secția Clinică de Psihiatrie Pediatrică oferă pacienților o gamă largă de servicii, de la examene psihiatrice, psihologice și logopedice, la stabilirea de diagnostice clinice, investigații paraclinice și recuperare psihică. La Ambulatoriul de Psihiatrie Pediatrică se efectuează consultații de specialitate, dispensarizarea bolnavilor cronici cu eliberarea rețetelor în regim de gratuitate, consiliere psihiatrică familială și individuală, testări psihologice, investigații de laborator, etc.

Articole din aceeasi categorie