Bacalaureat 2020: Clujenii, tot primii, și după soluționarea contestațiilor

Așa cum era de așteptat, Clujul rămâne pe primul loc în privința ratei de promovare a examenului național de Bacalaureat, și după soluționarea contestațiilor.

Conform datelor centralizate de Ministerul Educației și Cercetării, rata de promovare (absolvenți din promoția curentă și din promoțiile anterioare), înregistrată la sesiunea iunie-iulie 2020 a examenului național de Bacalaureat, după soluționarea contestațiilor, este de 64.5% (față de 62.9%, inițial). Pentru promoția curentă, rata de promovare este de 72.9% (față de 71.4%, inițial), iar pentru promoțiile anterioare, de 27.7% (față de 25.00%, inițial).

La Cluj, pentru promoția curentă, rata de promovare este 85.02% (față de 83.69%, inițial). Pe locurile următoare se situează Sibiu, care trece de pe locul trei pe locul doi, cu 80.09% (78.21%, inițial), Brăila (80.04%, de la 77.61%, inițial), Brașov, care coboară de pe locul doi pe locul patru (79.95%, față de 78.71%, inițial), București (78.70%, de la 77.48%, inițial), Iași (78.23%, de la 76.92%, inițial); Bacău (78.14%, de la 76.05%, inițial), Galați (76.83%, de la 76.06%, inițial) etc.

Numărul mediilor de 10 (zece) a crescut, la Cluj, de la 10 la 16 (la nivel național, de la 232 la 307). Cele mai multe medii de 10 s-au înregistrat la București (49, față de 39, inițial), capitala fiind urmată de Suceava (19, de la 13, inițial), Iași (18, de la 12, inițial), Prahova și Vâlcea (17, de la 16, inițial), Dolj (15, de la 11, inițial), Olt (13, de la 7, inițial) și Timiș (12; număr de medii de 10 neschimbat).

Cele mai mari variații ale ratei de promovare la Bacalaureat, după contestații, s-au înregistrat la Satu Mare (2,79%), Alba (2,67%), Argeș (2,62%), Brăila (2,49%), Bacău (2,33%), Giurgiu (2,28%), Constanța (2,25%), Mehedinți (2,08%) și Teleorman (2,01%). La Cluj variația ratei de promovare este de 1,57%.

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin 6.

Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie