Autorul incidentului de pe Cluj Arena a fost reținut

Autorul incidentului de duminică după amiază de pe Stadionul Cluj Arena în urma căruia un jandarm a fost grav rănit a fost identificat de polițiști. Este vorba de un tânăr de 27 de ani din localitatea Florești, acesta fiind acuzat de comiterea infracțiunii de tentativă de omor.

„Conform probatoriului administrat, la data de 9 iunie a.c., cel în cauză, în timp ce se afla în tribuna stadionului unde se disputa meciul de fotbal dintre echipele ,,FC Universitatea Cluj-Napoca” și ,,FC Hermannstadt”, ar fi rănit un jandarm după ce ar fi aruncat cu un scaun înspre forțele de ordine. Persoana vătămată a suferit leziuni în zona capului, lovitura primită determinând prăbușirea acestuia la pământ, în stare de inconștiență.

Imediat după incident, polițiștii au întreprins activități pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și au întocmit documente de constatare. Inițial, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a fost înregistrat un dosar penal privind comiterea infracțiunii de ultraj; ulterior cauza a fost preluată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, cercetările continuând pentru comiterea infracțiunii de ultraj sub forma tentativei la infracțiunea de omor. La data de 10 iunie a.c., s-a dispus continuarea urmăririi penale față de tânărul identificat și a fost emis un mandat de aducere. În această dimineață, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu luptători de acțiuni speciale, beneficiind de suportul Direcției Operațiuni Speciale, l-au depistat pe tânăr pe raza localității Florești și l-au condus la sediul unității de parchet pentru continuarea cercetărilor. Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale”, a anunțat IPJ Cluj. Un jandarm în vârstă de 44 de ani a fost rănit în cap cu un scaun de un suporter, duminică, în timpul meciului de fotbal dintre U Cluj şi FC Hermannstadt Sibiu. „Pe timpul desfăşurării meciului de fotbal dintre echipele FC U Cluj – FC Hermannstadt Sibiu, pe stadionul Cluj Arena, în minutul 88, un suporter al echipei U Cluj a pătruns pe teren dinspre Peluza 2 către Peluza 1. Când a ajuns pe pista de alergare, în dreptul peluzei 1, un grup de aproximativ 15 suporteri ai echipei U Cluj au pătruns şi ei pe pista de alergare. Pentru evacuarea acestora s-a intervenit cu o rezervă de intervenţie, moment în care un scaun aruncat din tribună l-a lovit pe un jandarm în vârstă de 44 de ani, din cadrul echipei de dialog, în zona capului, acesta căzând l-a pământ”, a informat Gruparea Mobilă de Jandarmi Cluj. Jandarmul se află internat la Spitalul Militar Cluj-Napoca, fiind în afara oricărui pericol.

 

 

Articole din aceeasi categorie