Au protestat împotriva guvernării PSD-ALDE

Mii de clujenii au ieşit în stradă în fiecare seară în weekend-ul care s-a încheiat pentru a-şi arăta susţinerea faţă de manifestanţii de la Bucureşti. Din fericire, la Cluj-Napoca nu au fost incidente însă în cursul serii de sâmbătă protestatarii au blocat total circulaţia mai bine de trei ore pe strada Cuza Vodă şi pe Bulevardul 21 decembrie 1989 după ce s-au oprit în faţa Prefecturii pentru a-şi exprima nemulţumirile.
Vineri seara, aproximativ 6.000 de oameni s-au adunat în Piaţa Unirii pentru a protesta împotriva guvernanţilor. De aici, protestatarii au pornit în marş pe traseul Bulevardul Eroilor, strada Dorobanţilor, cartierul Mărăşti, B-dul 21 Decembrie 1989, strada Memorandumului, Piaţa „Lucian Blaga” şi Piaţa Unirii.
Când au ajuns în cartierul Mărăşti, participanţii s-au aşezat pe jos şi au cerut demisia guvernului. Şi în faţa Prefecturii coloana de manifestanţi s-a oprit circa 15 minute, timp în care oamenii au scandat mesaje anti-PSD.
Protestele antiguvernamentale au continuat sâmbătă seara când aproximativ 3000 de persoane s-au adunat în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca. Ei au scandat “Nu plecăm”, Jos dictatura”, “Jandarmeria apără hoţia”, “Ruşine să vă fie”, “Jos Guvernul”, “Nu scăpaţi”, ”Hoţii” şi “Trădătorii”.
De aici, protestatarii au pornit în mars pe traseul Bulevardul Eroilor, Piaţa Avram Iancu, oprindu-se în faţa Prefecturii Cluj. Aici, demonstranţii au blocat intersecţia străzii Cuza Vodă cu Bulevardul 21Decembrie 1989 mai bine de trei ore. În tot acest timp, sute de clujeni care se aflau în mijloacele de transport în comun au fost nevoiţi să aştepte ca demonstranţii să elibereze intersecţia. Printre călători s-au aflat numeroase persoane vârstnice dar şi femei însărcinate.
Duminică seara, manifestanţii au revenit în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, lansând mesajul: „Nu plecăm până nu plecaţi!. „Nu avem voie să ne lăsăm intimidaţi acum! Protestele PAŞNICE trebuie să continue! Ne vedem în continuare în Piaţă!”, a anunţat grupul „Umbrela Anticorupţie Cluj”, principalul organizator al protestelor de la Cluj.
C.P.

Articole din aceeasi categorie