Ateliere de pictură rupestră şi relaxare în epoca romană

Şi în această toamnă Muzeul de Istorie Turda propune tinerilor săi vizitatori, copii de toate vârstele şi adolescenţi, seria de ateliere interactive „Portaluri spre trecut”, în cadrul căprora se pot eperimenta diferite acţivităţi atractive şi educative.

Din 8 octombrie, tinerii pot alege să participe la atelierele şi activităţile care s-au bucurat de succes în anii precedenţi sau se pot înscrie pentru noile ateliere organizate de Muzeul de Istorie Turda. Astfel, în cadrul atelierului ”Arta în preistorie” se experimentează tehnici de decorat ceramica şi pictura rupestră, iar la ”Jocuri romane” se trăieşte pe viu o zi de relaxare din viaţa unui soldat roman. În contextul organizării expoziţiei temporare de arheologie „Scris, citit şi ştiinţa de carte în Dacia”, începând din 12 noiembrie sunt organizate ateliere dedicate acestui subiect. O noutate sunt atelierele pentru părinţi şi copii “Weekend la Muzeu”, în care se evadează din cotidian în activităţile de la ”Palatul Princiar” Turda.

Atelierele se pot organiza pe durata întregului an şcolar, nu doar în cadrul programului „şcoala altfel”, pe baza unor programări cu cel puţin două săptămâni înainte de desfăşurarea acestora. Taxa de participare la ateliere este de 10 lei/persoană, durata fiind de circa o oră şi jumătate. La un atelier pot participa 10-15 persoane de diferite vîrste (clasele O-XI). Programarea activităţilor se poate face telefonic la numărul 0264-311.826 sau prin e-mail: office@muzeulturda.com, persoana de contact fiind muzeograful Steliana Potora.

Atelierele sunt gândite să transmită un volum de informaţii, dar mai ales să stimuleze creativitatea şi să sporească curiozitatea naturală a copilului faţă de obiectele din colecţiile muzeului, semnificative pentru istoria locului şi nu numai.

Articole din aceeasi categorie