Arc peste Carpați: „Împreună facem România frumoasă” (II)

Andrei Sovereșan, Antoniu Ciprian Rădoni: „Trebuie să vă relatăm cum s-a născut ideea unei Asociații eco-civice și sportive, Asociației Raw Nature Experience, prin care ne dorim să ajutăm MUNTELE, noi fiind iubitori de natură.

Ne-am propus să popularizăm cât mai mult alergarea montană și în același timp să ajutăm comunitățile locale să conștientizeze comoara pe care o au. Cum putem  să ajutăm? Cum  putem face ca lucrurile să demareze? Sunt foarte multe asociații de acest gen, noi am fi una în plus, dar ca și avantaj pe care l-am considerat cheie a fost că l-am avut pe Andrei drept exponent, ca și figură publică, care avea notorietate  publică, dar are și  foarte mulți fani… Este nu doar o personalitate a maratonurilor montane, ci și al curentului ecologist, împreună cu prietena sa, Angela Katona, care este o activistă convinsă, iubitoare de animale și de natură. Așa că fiecare dintre noi a  pus câte un pic din priceperea fiecăruia, la comun, ca să facem ceva pentru  țară și pentru binele ei. Așa am ajuns ca patru tineri să devenim un motor  de acțiune și chiar un model de urmat. Dacă alții vor să ni se alăture sunt bineveniți, ne bucură o astfel de idee. S-a născut o asociație. Angela este voluntară prin natură, prin profesie, în spirit. Mereu deschisă și săritoare, mereu să ajute. Andrei e sportiv profesionist. Nimeni  nu îi mai poate contesta valoarea și meritele pe care le-a dobândit. Un coleg profesor de sport din Turda și eu, un IT-ist. Așa am  început  acum un an și o lună; în noiembrie 2018 am primit certificatul de înregistrare a Asociației”.

Andrei Sovereșan: Activitatea a început mai repede.

Antoniu Ciprian Rădoni: Birocrația ne-a ținut pe loc câteva luni. Din noiembrie 2018 suntem o asociație cu acte în regulă. Din acel moment am pus ideile pe hârtie, am construit un site, am cumpărat domeniul, ne-am interesat ce trebuie făcut. În paralel, am demarat și proiectele pentru care ne-am constituit în Asociație. Am reușit să implementăm  două, chiar trei proiecte, două fiind comune. Proiectul CugirRace: Andrei fiind cugirean, a simțit că trebuie să restituie ceva zonei din care provine, cu atât mai mult cu cât era cunoscut și apreciat la nivel local. În zonă lipseau competițiile sportive, dar și o direcție de urmat. Dar potențialul turistic era semnificativ, cu Munții Șureanu în apropiere.  Oamenii cunoșteau  mai  mult zona de schi, iar noi ne-am propus să promovăm integral locul și să încurajăm localnicii să se implice. Este o fostă zonă monoindustrială, cu toate consecințele ce au decurs de aici, iar acum  încearcă să își redefinească identitatea. S-a născut proiectul CugirRace, care include, în fapt, trei curse, plus cea destinată  copiilor. La prima ediție am avut 71 de copii, dintre care 26 de la Serviciul Public de Asistență Socială. Practic sunt copii din familii defavorizate, cu condiții materiale precare. Au avut șansa să vină în competiție cu ceilalți copii și să se bucure de aceeași pasiune care ne animă pe toți

Andrei Sovereșan: Am încercat să-i învățăm pe localnici unele lucruri. În primul rând, noi am oferit un exemplu de ecologie. Nu am folosit materialul plastic. În punctele de alimentare  nu am avut pahare de unică folosință. Am făcut un efort să achiziționăm pahare reutilizabile, personale, pe care le-am dat fiecărui concurent în parte, prin kit-ul de participare. La final, un restaurant din zonă a oferit o masă caldă, ca să nu folosim, pentru start sau  punctul de sosire,  pahare sau farfurii de plastic. Am avut și o mini-campanie de colectare selectivă a deșeurilor, plastic la plastic, hârtie la hârtie, deseuri la deșeuri. A fost o provocare.

Antoniu Ciprian Rădoni: Copiii cu vârste între 10 și 12 ani au fost foarte receptivi la aceste acțiuni. Nu aveau modele de urmat. Scontăm ca peste un an sau doi, ei vor atrage atenția altor copii privitor la protejarea naturii și strângerea selectivă a reciclabilelor. Dacă sunt copii cei ce recicleză, o vor face și maturii, și adolescenții.

Unul dintre copiii din familiile defavorizate ne-a declarat, hotărât, că nu mai merge la fotbal, ci la maraton pe munte. I-a plăcut nespus de mult spiritul liber al alergării.

Un maraton se face cu discernământ, cu antrenamente pregătitoare. Totul se face treptat. Îți faci singur teste de rezistență, observi cum răspunde organismul tău, care este ritmul tău, în ce zonă alergi cel mai bine, pe ce vreme. și nu forțezi niciodată nota. Nici o competiție nu seamănă cu cealaltă.

Cele trei proiecte ale Asociației Raw Nature Experience 

Antoniu Ciprian Rădoni: Pe parcursul unui an, am reușit, cu mândrie, realizarea a  trei proiecte. Am fost susținuți de oameni de bine din Cugir, Alba și Cluj, și voluntari și asociații partenere. Am realizat concursul CugirRace 2019, cu trei probe de cros -10 kilometri, semimaraton – 21 de kilometri și ultra maraton – 55 de kilometri. Tot ce este pestre 42 kilometri este ultra.

Andrei Sovereșan: Am pornit cu ideea să facem maraton, dar când am fost pe traseu, am vrut să scoatem în evidență culmile, să nu fie alergare pe vale. Iar eu și cu un prieten de-al meu ne-am rătăcit puțin – puțin. Am ajuns pe vârful Lupșa din Munții Șureanu. Și am decis să lăsăm traseul prin vârful Lupșa, chiar dacă ies mai mulți kilometri. Cine are rezistența să alerge 42 de kilometri, poate să facă și 55 de kilometri. Și ar fi unul dintre cele mai accesibile ultra-maratoane din România: nu e o diferență de nivel foarte mare, nu e foarte greu. În 2018, au fost mulți maratoniști începători.

Antoniu Ciprian Rădoni: Cel de 55 de kilometri este primul și până acum  singurul ultramaraton din zonă. Ca și performanță, am reușit să ne afiliem Asociației Internaționale de Trail ( International Trail Running Association -ITRA). Am putut oferi ca și premii câștigătorilor probei de ultramaraton puncte de calificare la Maraton Ultra Trail du Mont Blanc, care este o competiție sportivă de talie mondială . Pentru a putea participa trebuie să acumulezi cât mai multe puncte la alte competiții similare, cu diferențe de nivel, dificultate cât mai mare. și am putut să le oferim și lucrul acesta câștigătorilor – trei puncte de participare. Cu trei puncte te poți califica la maraton. Să menționez și dificultățile din punct de vedere tehnic, pentru cei ce doresc să cunoască detalii: crosul are o diferență de nivel pozitivă de 300 de metri. O atare diferență e menită să atragă masele, oameni care, poate, nu au alergat deloc. Apoi am definit cursa de semi-maraton, de 21 de kilometri, cu o diferență de nivel pozitivă de 800 de metri, cu limită de parcurgere de 6 ore. și la această probă au fost mulți concurenți, chiar cei mai mulți. La ultra-maraton, diferența de nivel este de 2.500 de metri, practic toate urcările adunate de pe traseul de 55 de kilometri.

Andrei Sovereșan: La prima ediție, cursa copiilor a fost gratuită, pentru a permite participarea cât  mai multor familii și copii. Nu a fost premiere pe podium, la final, a fost o tombolă. Ideea a fost să motivăm copiii  să facă mișcare, și nu spiritul competitiv, în sine.

Antoniu Ciprina Rădoni: Fiul meu, Patrik, de doi ani, participant la concursul pentru  copii,  a reușit să termine tura de stadion. La secțiunea pentru copii am avut distanțe variabile, în funcție de vârstă și capacitățile fiecăruia, calculate de colegul nostru din Asociație, profesor de sport, care  le predă copiilor. În funcție de baremele naționale și internaționale am gândit aceste curse pentru copii.

În 2020 vom continua ce am început anul acesta. După CugirRace, a doua inițiativă de impact a fost remarcarea cu triunghi roșu și cerc roșu, a două trasee turistice, 8 și 9, din Munții Șureanu, totalizând 44 de kilometri. Bineînțeles, un asemenea proiect  nu se poate face de pe o zi pe alta. L-am  împărțit în două etape,  în prima traseul nr. 8, pe care am reușit să acoperim 15 kilometri din cei 44. Am făcut pe acești 15 kilometri și o acțiune de ecologizare. Am beneficiat de sprijinul unor voluntari extraordinari chiar și din Cluj, și localnici cu inima mare și iubitori de munte. Toate au fost posibile prin inițiativa membrilor fondatori, prieteni, voluntari din Cugir și Cluj, prin care ne-am „donat” zilele de naștere, în cadrul unei campanii de strângere de fonduri. Lumea care venea să ne felicite era îndemnată să facă și o donație. Asociația a făcut un cont pe platforma Galantom, Comunitatea Oamenilor de Bine, prin care  am  inițiat această strângere de fonduri. S-au strâns 4.179 de lei, din 51 de donații, sumă care ne-a ajutat foarte mult în prima etapă de remarcare a traseelor turistice din Munții Șureanu.

***

Proiectul Arc peste Carpați, prin care Andrei Sovereșan a alergat 1300 de kilometri, pe culmile Carpaților, de la Sighetu- Marmației la Orșova, a  avut ca scop scop strângerea de fonduri pentru Spitalul Copiilor, un proiect al Asociației 1Leu. Spitalul pentru copiii cu afecțiuni oncologice din București urmează să fie construit din temelii.

Carmen FĂRCAȘIU

Articole din aceeasi categorie