Aproximativ 100.000 de clujeni, fără apă o zi şi o noapte

Aproximativ 100.000 de clujeni din zona Gherla și Dej au rămas, începând de vineri după amiază și până sâmbătă seara, fără alimentare cu apă din cauza unei avarii majore.

Vineri după amiază, apele crescute ale Someşului  Mic au rupt magistrala de apă Cluj-Gherla. Avaria s-a produs în apropiere de satul Fundătura, iar printre localitățile afectate s-au numărat municipiile Gherla şi Dej, respectiv comunele din zonă-Iclod, Fizeşu Gherlii, Ţaga, Sic şi Geaca. „Din cauza unei avarii majore pe aducţiunea Cluj – Gherla, în zona localităţii Fundătura, se va întrerupe alimentarea cu apă pe aliniamentul Fundătura – Dej, fiind afectate toate localităţile rurale din această zonă, precum şi localităţile Dej şi Gherla, începând cu data de vineri 24 mai 2019. Vom ţine clienţii la curent cu eventualele modificări care pot surveni cu ocazia efectuării lucrărilor de remediere a acestei avarii”, anunța vineri seara Compania de Apă Someş. Deși inițial se credea că alimentarea cu apă nu va putea fi reluată mai devreme de luni, 27 mai, după 24 de ore de la producerea incidentului, Compania de Apă Someș a anunțat că a remediat avaria apărută vineri seara la magistrala de apă Cluj-Gherla și că, începând de sâmbătă seara, toate localitățile din zonă primesc apă. Totodată, Compania de Apă Someș a avertizat că există în continuare riscul ca Someșul să rupă malul și aducțiunea în alt loc. „Pentru a preveni pe viitor așa ceva, vom încerca să deviem cca 100 m din aducțiune de lângă mal”, a precizat compania clujeană.

În contextul avariei la rețeaua de alimentare cu apă a zonei Gherla-Dej, autoritățile locale au luat măsuri pentru a asigura populației apă potabilă și menajeră. Astfel, la Dej, Primăria a amplasat butoaie pentru aprovizionarea cu apă pentru uz menajer și cu apă potabilă în mai multe puncte din oraș, inclusiv la Spitalul Municipal Dej, Staţia de Ambulanţă și Stația de Dializă.

”Am fost la fața locului și m-am interesat despre situația avariei apărute la magistrala care asigură alimentarea cu apă pentru a putea organiza acțiunea de distribuție a apei menajere și potabile către populația municipiul Dej prin puncte de distribuție amenajate în oraș. Vreau să asigur populația municipiului Dej, că încercăm să gestionăm, atât cât putem, aprovizionarea cu apă potabilă și menajeră a populației, a instituțiilor publice și unității spitalicești din municipiul Dej, atâta timp cât situația o va impune.”, a declarat primarul din Dej, Costan Morar.

C.P.

Articole din aceeasi categorie