Apel către protestatarii răniţi

Procurorii militari fac un apel la persoanele care au fost rănite la protestul din Piaţa Victoriei, în urma intervenţiei jandarmilor, să se prezinte, luni şi marţi, la sediul Parchetului Militar Bucureşti.
“Procurorii militari îi invită pe toţi care au participat la protestul Diasporei de vineri şi au fost răniţi sau pot furniza informaţii importante să se prezinte la Parchetul Militar Bucureşti, luni şi marţi, pe Strada George Georgescu 2, sector 4”, se arată într-un comunicat al Parchetului Militar.
Potrivit unor oficiali din Parchet, până acum au fost depuse 19 plângeri.
Procurorii militari s-au sesizat din oficiu şi au deschis un dosar penal cu privire la modul de intervenţie al jandarmilor şi incidentele petrecute la manifestaţia de vineri seara din Piaţa Victoriei.
Preşedintele Klaus Iohannis i-a solicitat procurorului general, Augustin Lazăr, demararea de urgenţă a cercetărilor în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi elucidării modului concret în care s-a produs intervenţia Jandarmeriei, pentru restabilirea ordinii publice.

Articole din aceeasi categorie