Amnistia fiscală pentru medicii de familie – votată de Camera Deputaţilor

Propunerea legislativă privind amnistia fiscală pentru medicii de familie a fost votată marţi, 30 septembrie, de Camera Deputaţilor. Aceasta a fost votată de 329 dintre cei 330 de deputaţi prezenţi. Propunerea legislativă a fost iniţiată de deputatul PSD Aurelia Cristea, împreună cu alţi 40 de parlamentari din Grupurile parlamentare ale PSD şi PNL.

Propunerea legislativă prevede exonerarea de la plată a sumelor pentru acoperirea cheltuielilor de administrare şi funcţionare pe care medicii de familie, care au asigurat continuitatea asistenţei medicale în centrele de permanenţă, în perioada ianuarie 2009 – mai 2011, trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor emise de casele judeţene de asigurări drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii.

„Mă bucur că această propunere legislativă a fost susţinută şi votată de aproape toţi colegii mei, indiferent de Aurelia-Cristeaculoarea politică. Este un proiect foarte important pentru medicii de familie şi pentru calitatea actului medical. Este vorba despre medicii de familie care au asigurat continuitatea asistenţei medicale în centrele de permanenţă. Prin această propunere legislativă am reparat o greşeală a guvernelor anterioare”, declară iniţiatorul legii, deputatul PSD, Aurelia Cristea.

Potrivit expunerii de motive, în urma unui audit al Curţii de Conturi, au fost constatate neconcordanţe în ceea ce priveşte plata medicilor pentru asigurarea serviciului de permanenţă, stabilindu-se că 1.157 de medici care şi-au desfăşurat activitatea în centrele de permanenţă în perioada ianuarie 2009 – mai 2011 trebuiau să restituie sumele reprezentînd cheltuieli de administrare şi funcţionare, de care au beneficiat în baza contractelor încheiate cu casele de asigurări de sănătate judeţene, la care se adaugau dobînzile de întîrziere. Sumele care trebuiau restituite se ridicau, în cazul unor medici care au efectuat gărzi întreaga perioadă, pînă la 20.000 – 25.000 de lei.

Potrivit parlamentarului social-democrat, Guvernul a anunţat că susţine adoptarea acestei iniţiative. “CNAS a susţinut atît în cadrul obiecţiunilor şi contestaţiilor către Curtea de Conturi a României, cît şi ulterior, în cadrul acţiunilor aflate pe rolul instanţelor de judecată că plăţile efectuate de casele de asigurări de sănătate către centrele de permanenţă au fost efectuate cu respectarea Ordinului nr.1024/496/2008, în vigoare la acea dată, şi, pe cale de consecinţă, nu se impune recuperarea sumelor reprezentînd plăţi aferente perioadei 2009-2010 pentru finanţarea cheltuielilor administrative efectuate de cabinetele medicilor de familie în care au fost organizate centre de permanenţă (…) Recuperarea sumelor reţinute de Curtea de Conturi a României ar conduce la perturbarea funcţionării centrelor de permanenţă pe o perioadă remarcabilă de timp, raportat la scopul pentru care se înfiinţează şi funcţionează acestea, respectiv de a asigura accesul cetăţenilor, asiguraţi şi neasiguraţi, la asistenţa medicală primară, pilonul principal al sistemului sanitar din România. Avînd în vedere considerentele menţionate, Guvernul susţine adoptarea acestei iniţiative legislative, se arată în punctul de vedere al Guvernului, semnat de premierul Victor Ponta”, precizează deputatul Aurelia Cristea.

A.S.

Articole din aceeasi categorie