Americanul Tony Bernard Easley Jr va juca la U BT Cluj

Echipa masculină de baschet U-Banca Transilvania Cluj a ajuns la un acord cu jucătorul american Tony Bernard Easley Jr, potrivit site-ului oficial al clubului.

Născut pe 15 iulie 1987, Easley are 2,06 m, 96 de kilograme şi evoluează sub panou, pe postul de pivot sau extremă de forţă.

Ealey jr a terminat colegiul american Murray St. Racers în 2010, iar apoi şi-a început cariera profesionistă în Polonia, la Varşovia, plecând apoi în a doua ligă italiană, la Fulgor Libertas Forli. Americanul a continuat în Peninsulă, la echipe mai puternice, de primă ligă, Dinamo Sassari, Umana Reyer Venezia şi JuveCaserta. În 2014 s-a transferat în Israel, la Ironi Nes Ziona, dar la începutul lui 2015 a revenit în Italia, la Pistoia Basket. A continuat apoi la Joensuun Kataja (Finlanda), Eurobasket Roma, în liga a doua italiană, iar în sezonul trecut, Tony Easley a jucat în Bundesliga, la Walter Tigers Tubingen, şi în liga secundă italiană, la Blu Basket Treviglio.

Are peste o mie de puncte înscrise în Serie A, participând, de asemenea, în EuroCup cu Dinamo Sassari.

”Sunt încântat să fac parte din această echipă în noul sezon. Am vorbit cu antrenorul şi cu câţiva dintre jucători, am înţeles de la ei că tot ce se face aici este orientat spre victorie. Îmi place aceasta mentalitate. Nu am fost până acum niciodată în România, aşa că nu ştiu la ce sa mă aştept. Din fotografiile pe care le-am vazut şi din ce am citit în aceste zile, România şi Cluj-Napoca sunt superbe. Abia aştept să îmi întâlnesc colegii şi să luptăm împreună pentru culorile alb şi negru”, a declarat baschetbalistul american.

La rândul său, antrenorul Mihai Silvăşan a declarat: ”Tony Bernard Easley este un jucător foarte atletic, cu viteză foarte bună pe ‘pick-and-roll’, este un bun recuperator şi cred că va aduce un plus echipei noastre. Din informaţiile pe care le-am luat despre el am aflat ca este un bun jucător de echipă, un baschetbalist care pune interesul formaţiei, succesul echipei mai presus de interesul propriu. Este primul pivot cu care am semnat, urmează să mai semnăm cu încă unul. Pentru moment, vom începe cu cinci jucători străini, aceasta este decizia noastră şi vom vedea pe parcurs ce se va întâmpla”.

Reunirea lotului U BT Cluj a avut loc,  miercuri, 15 august, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, la acțiune luând parte jucătorii Kuti Nandor, Rolland Török, Andrei Mureșan, David Vida, Anders Teir, Vlad Moldoveanu, Andrei Calnicenco, Aleksandar Rašić, Kyndall Dykes, Stanimir Marinov, precum și juniorul Modibo Diaby. Americanul Tony Easley nu a ajuns în timp util la Cluj-Napoca, astfel că el se va alătura lotului în perioada imediat următoare.

Articole din aceeasi categorie