Ambulatoriul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase va fi modernizat

Consilierii județeni clujeni au aprobat, în ședința de marți, cheltuielile și valoarea proiectului ”Extindere, reabilitare, modernizare și dotare Ambulatoriu Spitalului Clinic de Boli Infecțioase”, în cuantum total de 11.466.736,37 lei (inclusiv TVA).

Proiectul “Extindere, reabilitare, modernizare și dotare Ambulatoriu Spitalului Clinic de Boli Infecțioase” a fost depus pentru obținerea unei finanțări nerambursabile în cadrul P.O.R/2018/8/8.1/8.1.A/1/7 regiuni-cod apel POR/266/8, la data de 18 octombrie 2018.

Prin acesta se propun lucrări de investiții prin care se schimbă configurația și se mărește suprafața spațiilor medicale utile, realizându-se în același timp funcțiuni noi, în scopul creșterii calității actului medical și asigurării unui diagnostic și tratament de înaltă calitate tuturor pacienților.

Conform proiectului, principalele funcțiuni dezvoltate sau nou realizate sunt: extinderea, reabilitarea și modernizarea Laboratorului de recuperare, medicină fizică și balneologie – situat la demisolul corpului de clădire A; reabilitarea structurii „Spitalizare de zi copii” – situat la parterul corpului de clădire A; reabilitarea și modernizarea structurii de „Spitalizare de zi adulți” – etajul II, corp clădire B; reabilitarea și modernizarea cabinetelor și structurii Spitalului de zi – chirurgie generală și chirurgie vasculară, creerea Centrului Integrat de Chirurgie Avansată Minim Invazivă (CICAMI), precum și reabilitarea termică a anvelopei clădirii din Calea Moților nr. 19.

În luna martie a acestui an, proiectantul a actualizat devizul general, rezultând o valoare suplimentară de 841.759,98 inclusiv TVA, față de cea existentă și aprobată.

Astfel, în urma actualizarii devizului general pentru obiectivul de investiții “Extinderea, reabilitare, modernizare și dotare Ambulatoriu Spitalului Clinic de Boli Infecțioase”, a fost estimată o valoare totală a proiectului de 11.466.736,37 lei (inclusiv TVA), sumă provenită, în mare parte, din fonduri europene.

„Implementarea proiectului “Extinderea, reabilitare, modernizare și dotare Ambulatoriu Spitalului Clinic de Boli Infecțioase” va crea condițiile necesare asigurării unui act medical de înaltă calitate pentru pacienții din Județul Cluj și județele limitrofe”, se arată în proiectul de hotărâre.

Anca M. Colibășanu     

Articole din aceeasi categorie