Alegerile parlamentare: ALDE – majoritate cu PSD şi Tăriceanu premier

 Alianţa Liberalilor şi a Democraţilor (ALDE) şi-a propus să obţină, cu ocazia alegerilor parlamentare din 11 decembrie, un loc în Camera Deputaţilor şi unul în Senat, pentru judeţul Cluj, ce dispune de zece locuri în Camera Inferioară a Parlamentului României şi de alte patru, la Senat.

Potrivit rezultatelor unui sondaj Kantar TNS, realizat la comanda USR, în perioada 11-21 noiembrie, la alegerile parlamentare din 11 decembrie candidaţii ALDE ar obţine 7 la sută din totalul voturilor. Acelaşi sondaj indică participarea la vot a 55 la sută dintre alegători.

Candidaţii care, potrivit obiectivului pe care organizaţia ALDE Cluj îl doreşte atins la alegerile parlamentare, vor accede în forul legislativ al ţării, respectiv Steluţa Cătăniciu (locul I pe lista candidaţilor ALDE pentru Camera Deputaţilor) şi Radu Silaghi Dumitrescu (locul I pentru Senat) şi-au expus, cu prilejul unei conferinţe de presă desfăşurate vineri, 25 noiembrie, la sediul organizaţiei ALDE Turda, cauzele pentru a căror materializare vor milita odată ajunşi în Parlament.

Astfel, Steluţa Cătăniciu, deputat şi în legislatura ce se încheie peste câteva zile, vicepreşedinte al Camerei Inferioare a Parlamentului, a declarat că va susţine adoptarea legii salarizării unitare şi numirea în funcţia de ministru al Justiţiei a unui specialist, venit din magistratură sau din învăţământul superior de profil. Propunerea ALDE Cluj pentru Senatul României, omul de ştiinţă Radu Silaghi Dumitrescu, cu stagii de muncă în universităţi din SUA, respectiv din Marea Britanie, a propus cooptarea preşedintelui Academiei Române în Guvernul ce se va forma după alegerile din 11 decembrie. Radu Silaghi Dumitrescu a amintit, în sprijinul ideii sale, exemplul Republicii Moldova, unde preşedintele Academiei face parte din Guvern.

ALDE propune formarea unui guvern condus de către Călin Popescu-Tăriceanu, co-preşedinte al acestei formaţiuni politice. Numirea acestuia ar urma să fie validată de o majoritate parlamentară alcătuită din PSD şi ALDE, a spus Steluţa Cătăniciu. Printre motivele pe care se întemeiază propunerea lui Călin Popescu-Tăriceanu pentru funcţia de premier se numără faptul că în perioada 2004 – 2008, când, actualul co-preşedinte al ALDE, pe atunci membru al PNL, a condus Guvernul, salariile şi pensiile s-au dublat. În aceeaşi ordine de idei, Sorin Săveanu, fost viceprimar al Turzii şi director general al Companiei de Apă Arieş, în perioada mandatului de premier al lui Tăriceanu, a amintit că acesta ”ne-a ajutat să obţinem finanţare din fonduri europene pentru extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă şi de canalizare din microregiunea Turda – Câmpia Turzii.

La conferinţa de presă desfăşurată vineri, 25 noiembrie, la sediul organizaţiei ALDE Turda au mai participat deputatul Mircea Irimie, de asemenea co-preşedinte al organizaţiei judeţene ALDE Cluj şi Ovidiu Micu, respectiv Adrian Petru Moldovan, reprezentanţi ai acestei formaţiuni politice în forul deliberativ turdean.

Emil HĂLĂŞTUAN

Articole din aceeasi categorie