Alegerile locale – în 5 iunie

Alegerile locale vor avea loc în 5 iunie, a decis miercuri Guvernul. „Guvernul a aprobat 6 hotărîri de Guvern care vizează desfăşurarea alegerilor locale. A fost confirmată data de 5 iunie, data alegerilor locale”, a anunţat purtătorul de cuvînt al Executivului, Dan Suciu, citat de AGERPRES.

Întrebat dacă se mai pot organiza alegeri locale în două tururi de scrutin, Suciu a precizat că, din acest Vot-3punct de vedere, ”lucrurile sunt pe un anumit făgaş şi nu se mai pot întoarce”. „Dacă există alte elemente de constituţionalitate care pot întoarce, nu pot să comentez, dar, din perspectiva Guvernului, lucrurile au fost asumate prin HG care stabilesc întregul calendar”, a adăugat Suciu.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, stabilirea datei de 5 iunie a avut în vedere prevederile legale potrivit cărora ziua alegerilor se stabileşte prin Hotărîre de Guvern cu cel puţin 75 de zile înaintea votării şi permite consilierilor locali, judeţeni şi primarilor aleşi în scrutinul electoral anterior să îşi încheie mandatele obţinute pentru o perioadă de patru ani. În cazurile de balotaj şi situaţiile în care se vor constata fraude electorale, un nou tur de scrutin va fi organizat duminică, 19 iunie.

Pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea în bune condiţii a alegerilor locale din 2016 este prevăzută suma de 350.663.000 lei, fonduri asigurate de la bugetul de stat, menţionează sursa citată. În suma alocată de la bugetul de stat, sunt incluse şi fondurile necesare pentru plata indemnizaţiilor membrilor birourilor electorale de circumscripţie, ale birourilor electorale ale secţiilor de votare şi ale aparatului tehnic auxiliar al acestora. Înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 115/2015, aceste cheltuieli erau asigurate din bugetele locale. Mai mult, sunt previzionate şi costurile de implementare a Sistemului informatic pentru monitorizarea prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal. Totodată, un element de noutate a fost adus prin introducerea operatorilor de calculator în secţiile de votare ale căror indemnizaţii sunt asigurate de la bugetul de stat.

Executivul a mai adoptat şi calendarul acţiunilor din perioada electorală a alegerilor locale din acest an. Astfel, pînă la 26 martie, vor fi desemnaţi judecătorii din Biroul Electoral Central, urmînd ca pînă la 27 martie să fie ales preşedintele BEC şi locţiitorul acestuia.

Începînd cu 11 aprilie pînă în 26 aprilie vor putea fi depuse candidaturile pentru consiliile locale, consiliile judeţene şi primari. După perioada în care pot fi depuse contestaţiile, data de 4 mai este termenul pentru rămînerea definitivă a candidaturilor.

Campania electorală va începe pe 6 mai, cu 30 de zile înaintea alegerilor, şi se va încheia în 4 iunie, ora 7,00. În 5 iunie, votul va începe la ora 7,00 şi se va încheia la ora 21,00.

Printr-o altă hotărîre, Guvernul a aprobat numerotarea circumscripţiilor electorale judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, aceasta urmînd să se facă în mod similar cu numerotarea circumscripţiilor stabilită pentru alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor, adică în ordinea alfabetică a judeţelor (ex. Circumscripţia electorală nr. 1 – Alba, Circumscripţia electorală nr. 2 – Arad etc), ultima – Circumscripţia electorală nr. 42 fiind cea a municipiului Bucureşti.

Un alt act normativ din pachetul adoptat stabileşte modelul şi condiţiile de tipărire în cazul buletinului de vot. „Pentru a facilita accesul alegătorilor la opţiunea de vot, va fi inserată o legendă, în prima parte interioară a buletinului de vot, ce va conţine denumirile tuturor competitorilor electorali, numerele de ordine pe buletinul de vot, rezultate din tragerea la sorţi a ordinii pe buletinul de vot, precum şi paginile din buletinul de vot în care aceştia au fost înscrişi”, mai precizează Guvernul.

De asemenea, Cabinetul Cioloş a adoptat şi o serie de măsuri tehnice în vederea bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor locale. Pentru coordonarea şi urmărirea îndeplinirii sarcinilor, se va constitui Comisia tehnică centrală condusă de ministrul Afacerilor Interne, din care vor face parte reprezentanţi ai tuturor instituţiilor publice cu atribuţii în organizarea alegerilor, precum şi ai AGERPRES, Societăţii Comerciale de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice – Electrica, Societăţii Române de Televiziune, Societăţii Române de Radiodifuziune.

Întreg pachetul legislativ privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor va intra în vigoare începînd cu 22 martie, data începerii perioadei electorale, arată Executivul.

Articole din aceeasi categorie