Albania să aprofundeze reformele pentru a începe negocierile de aderare!

Reuters
Şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a făcut apel miercuri la Albania să aprofundeze cursul reformelor astfel încât să poată convinge statele membre ale Uniunii Europene că ţara merită să adere la blocul comunitar după 2025.
C E a recomandat ca ţara balcanică să înceapă negocierile de aderare ca urmare a unor progrese, inclusiv în ce priveşte lupta împotriva corupţiei şi justiţia.
Executivul comunitar a recomandat din nou deschiderea negocierilor de aderare cu Macedonia, ţară vecină cu Albania, dar acest demers a fost blocat ani de zile din cauza unei dispute cu Grecia în legătură cu viitoarea denumire pentru fosta republică iugoslavă.
Mogherini a făcut apel la Albania să menţină ritmul înainte de analizarea recomandării de către statele membre ale UE la summitul lor din iunie. ‘’Evaluarea Comisiei spune clar că Albania este pregătită pentru deschiderea negocierilor, menţinerea şi aprofundarea reformelor pe care le-aţi întreprins. Nu staţi, continuaţi !’’, a declarat dna Mogherini presei în cursul unei vizite la Tirana.
Albania aspiră să adere la UE împreună cu vecinii săi balcanici – Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia şi Kosovo -, dintre care mulţi au fost zone de război după destrămarea fostei Iugoslavii în anii 1990.
Italia şi alte ţări membre ale UE susţin negocierile de aderare. Franţa şi Germania se opun însă unei viitoare extinderi a UE. Unele state membre sunt preocupate în legătură cu problema migranţilor economici albanezi solicitanţi de azil, crima organizată, traficul cu droguri şi lipsa de cooperare între guvern şi opoziţie.
Albania trebuie încă să-şi consolideze urgent sistemul titlurilor de proprietate, care s-a aflat într-o stare de dezordine şi a reprezentat o sursă de conflicte, unele chiar sângeroase, de la căderea comunismului în 1990.

Articole din aceeasi categorie