ADAMANTE DE TRADIŢII ANCESTRALE – la margine de cânepişte, cu dl. Gheorghe Căpuşan –

Imaginarul nostru de demult a înmagazinat acolo, în gena rece ce-o purtăm, obiceiuri, datini ce ne-au urmat secolii din calendar. Tradiţii, vreau să spun, care devin calde, atunci când, la ceas de taină, sunt reînviate şi transmise generaţiilor viitoare. Există destine care, dintr-un imbold de nimeni ştiut sacrifică totul pentru ca amprenta acestui popor, specificitatea lui, să nu piară. Unul dintre aceşti oameni e şi interlocutorul nostru :

– Tocmai vă lepădaţi de o firmă, când v-a venit o idee…
– Mă bătea gândul demult, dar atunci m-am hotărât să adun tot felul de obiecte din gospodăria ţărănească, bunuri ce definesc tradiţiile noastre populare. Acum am ajuns la vreo 2500 de asemenea nestemate ale vieţuirii noastre pe acest areal. La început a fost un atelier cu acoperiş de tablă, apoi, modificat, a ieşit un muzeu adevărat. Şi ce mă bucură cel mai mult e că muzeul este vizitat de copii, elevi, studenţi – generaţii în succesiune care nu vor şi nu trebuie să uite !
– Vin şi mulţi străini.
– Facultatea de litere de la UBB şi-a făcut un obicei din a aduce studenţi străini, ce vin să înveţe limba română şi-şi completează cultura cu exponatele noastre tradiţionale.
– Putem să facem un periplu imaginar printre obiectele din muzeul dumneavoastră ?
– Cum de nu. Farfurii, linguri de lemn, care mai de care, secere, război de ţesut… Cam tot ceea ce vă puteţi imagina aparţinând de gospodăria ţărănească, într-o succesiune logică. Dar, poate cel mai important lucru sunt poveştile pe care le-am adunat şi pe care le spun de fiecare dată grupurilor interesate. Despre clopot, năframă, batic, cârpă, despre portul popular, cânepa şi bumbacul în viaţa ţăranului… Sigur, încă n-am apucat să le scriu, dar ştiu că vizitatorii ascultă fascinaţi aceste poveşti ale vieţii rurale. Le vorbesc despre simbolurile folosite, despre semnele pe care le transmitea, modul de legare a baticului, spre exemplu… Din păcate, toate acestea s-au pierdut, dar sunt ale noastre, ale tuturor locuitorilor acestor meleaguri, că-s români, unguri,ţigani… Muzeul – şi de altfel, tot ceea ce fac – este o provocare. Să ne aducem aminte. Vreau să nu uităm. Să ducem mai departe. Şi, în felul acesta, să reducem distanţa… neproductivă, aş zice, dintre tineri şi bătrâni, dintre generaţii.
– Iar… frunzuliţa de pe tort, ca să parafrazez, e „Festivalul cânepii”, pe care-l iniţiaţi în 27-29 iulie.
– Şi începe cu un simpozion ştiinţific, la Muzeul etnografic al Transilvaniei (deschiderea simpozionului la ora 12, n.n.) Vin cam toţi « cânepiştii » din ţară, specialişti de pe tot cuprinsul patriei, tineri care vor să promoveze această cultură. Va fi întoarsă pe toate feţele una din cele mai puternice plante de pe glob : cânepa. Nu vă spun decât că cu această plantă se face anestezie locală, se tratează cancerul… Cânepa conţine Omega3, Omega6, Omega9 iar oamenii de ştiinţă vor prezenta referate cu ultimele descoperiri în domeniu. Acest simpozion se vrea doar un început. Vine şi doamna Leontina Prodan, trăitoare la Timişoara, dar născută în Gorghiul Sălajului. Împreună cu dânsa am iniţiat « Zilele cânepii » care, iată, s-a transformat în « Festivalul cânepii ». Nu vrem să uităm că, de sute de ani cânepa ne-o îmbrăcat, cânepa ne-o educat, cânepa ne arată de unde venim şi unde mergem. Vrem să combatem, totodată, ideea greşită după care cânepa noastră e drog. Nu e drog! N-a fost niciodată. Doar că minţi bolnave au manipulat realitatea şi au aşezat cânepa acolo unde nu trebuie. Cine nu ştie, să afle: soiurile de cânepă românească nu conţin decât foarte puţină canabis. Restul soiurilor, trebuie să aibă nişte condiţii climaterice deosebite. Noi cultivăm în sistem gospodăresc. Şi facem din această plantă mii de lucruri minunate. Nu mai e departe gândul după care voi face o casă doar din cânepă. O casă de… şezătoare.
– Totul e verificat de Direcţia Agricolă, nu?
– Mai mult decât atât. Culturile sunt stricte, sămânţa avizată, suprafaţa limitată şi, mai ales, cultivatorii de încredere. Nu e o cultură ascunsă. Avem lapte de cânepă din sămânţă şi apoi, la floare n-ai ce să umbli. Chiar dacă soiurile româneşti nu au decât foarte puţin canabinol. Sigur, după cânepă pământul e mai bun pentru alte culturi, fără dăunători…
– Dar la festival e vorba de sărbătoare.
– Şi, da, şi în altă ordine de idei,vine şi multă lume bună, zic eu. Artişti adevăraţi. Vin 10 Prăjini şi Ovidiu Lipan-Ţăndărică, vin, din Sud, nişte căluşi,trecuţi în patrimoniul UNESCO, tot pe strada Soporului, la locul numit « Poarta de Su’ Feleac » (4 kilometri de Iulius Mall) vor fi manifestări folclorice, mâncare tradiţională. Nişte oameni foarte valoroşi, din ţinutul Năsăudului, un grup ţărănesc din Poiana Ilvei şi Sângeorz, vor găti mâncăruri – să se topească în gură ! Sigur, pentru gurmanzi şi…fals-tradiţionalişti va fi şi bere, şi mici, şi grătare…
Totul în hotar.

***
Simpozionul va jalona reperele ştiinţifice ale unei culturi milenare şi va scoate în evidenţă noi utilizări, moderne, ale cânepii. Iar festivalul se conturează ca o bucurie în jurul razelor lui Derzelas ce mângâie cu bunătatea lui de zeu dac vraja acestui popor.
Interviu realizat de Radu VIDA