A murit „Bușcă”, fostul patron al Universității Cluj

  • Cu acesta la timonă, „Șepcile Roșii” au promovat din Liga a 2-a, iar la Cluj au ajuns în mandatul său Claudiu Niculescu, Adrian Cristea, Szukala și Boștină.

 

Florian Bușcă, cunoscut mai bine ca Florian Walter, nume pe care l-a adoptat în 2007,  omul care a fost patron atât la „U” Cluj, cât și la Petrolul Ploiești, echipele care se bat pentru locul trei în clasamentul Ligii a 2-a, a murit duminică seara, la vârsta de 56 de ani. Walter a suferit un atac cerebral și a fost supus unei intervenții chirurgicale, însă medicii au fost rezervați în privința șanselor de supraviețuire. Înainte să ajungă la Universitatea Cluj, Florian Walter a făcut parte din acționariatul clubului Dinamo București, alături de celebri Cristian Borcea, Nicolae Badea, Gigi Nețoiu, Vasile Turcu, Ioan Becali și Vladimir Cohn. A dorit să fie pe cont propriu, motiv pentru care s-a desprins de proiectul Dinamo și a preluat Universitatea Cluj, pe vremea când primar era Sorin Apostu. Cu Walter patron, Universitatea Cluj a promovat din Liga a 2-a în prima ligă. Deși nu i-a plăcut să iasă în presă, Florian Walter n-a fost chiar ușă de biserică, fiind implicat în tot soiul de „acțiuni” suspecte (evaziune fiscală, spălare de bani, constituire de grup infracțional organizat), dovadă că a și petrecut o vreme în spatele gratiilor. Problemele cu legea au început pentru Florian Walter în 2015, când procurorii DIICOT au dispus urmărirea penală a acestuia. Walter a părăsit țara la vremea respectivă, refugiindu-se în Emiratele Arabe Unite. Extrădat, a ajuns în arestul DNA Ploiești. După modelul lui Gigi Nețoiu, un alt personaj controversat din fotbalul românesc, care a mutat toată echipa Universității Craiova la Dinamo București, Florian Walter a plecatîn 2012 de la „U” Cluj la Petrolul Ploiești cu toate „jucăriile”: autocar, jucătorii și antrenor. În urma omului de afaceri a rămas o avere frumușică, de câteva zeci de milioane de euro.

 

 

„U” joacă marți cu Sportul Snagov

Universitatea Cluj nu mai poate accesa promovarea directă în Liga 1, în condițiile în care Chindia Târgoviște și Academica Clinceni s-au desprins, dar își rezervă dreptul de a spera la revenirea pe prima scenă, cadoul perfect pentru fanii „studenților” în anul celebrării centenarului. Însă aceeași suporteri nu cred că ar digera ratarea obiectivului. „U” ocupă în prezent locul al treilea în clasamentul Ligii a 2-a, dar tremură și pentru barajul pe care îl pândesc și cei de la Petrolul Ploiești. Echipa antrenată de Bogdan Lobonț dispută marți seară, de la ora 20.30, ultimul meci al etapei a 36, întâlnind, pe teren propriu, Sportul Snagov, care păstrează șanse teoretice la locul al treilea. Snagovenii nu depind numai de ei, ci și de rezultatele contracandidatelor.

 

 

 

Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie