A căzut Guvernul Orban

Moţiunea de cenzură intitulată „Guvernul Orban/PNL – privatizarea democraţiei româneşti”, iniţiată de PSD, a fost adoptată, miercuri, de Parlament. S-au înregistrat 261 de voturi „pentru” şi 139 ”împotrivă”.

„Potrivit prevederilor Constituţiei, moţiunea de cenzură se adoptă cu votul majorităţii, adică minim 233. Se constată că a fost întrunită majoritatea voturilor necesare pentru a fi adoptată moţiunea de cenzură. Guvernul Orban este demis”, a anunţat deputatul PSD Lia Olguţa Vasilescu, secretar al Camerei. La rândul său, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a explicat că, ”în temeiul prevederilor constituţionale şi regulamentare, Parlamentul adoptă moţiunea de cenzură şi retrage încrederea acordată, iar Guvernul îndeplineşte doar actele necesare precum administrarea treburilor publice până la numirea noului Executiv”. Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că adoptarea moţiunii de cenzură este “un pas foarte mare pentru democraţia României”, mai ales pentru sănătatea românilor. „Guvernul Orban a căzut. Părerea mea este că e un pas foarte mare pentru democraţia României, mai ales pentru sănătatea românilor. A fost o mobilizare cum nu s-a mai întâmplat până acum.

Nu s-a mai întâmplat aşa ceva, să treacă o moţiune cu un asemenea scor. Mă bucur, înseamnă că s-au trezit foarte mulţi colegi. Nu am reuşit eu să îi mobilizez atât de mult cât a reuşit domnul Orban”, a spus Ciolacu la Palatul Parlamentului, după votarea moţiunii de cenzură. El a adăugat că în acest moment este o criză politică provocată de Ludovic Orban şi de PNL. „Aşteptăm să fim chemaţi la Cotroceni de preşedinte. O să am o discuţie cu Victor Ponta cu privire la o propunere de premier, să avem o propunere comună. Nu noi avem problema de a crea o majoritate, nu noi am creat această criză. Astăzi am avut o singură discuţie cu domnul Ponta şi am căzut de acord să mergem cu o propunere comună în ce priveşte prim-ministrul”, a afirmat Ciolacu.

Acesta a menţionat că nu va vota niciodată un alt Guvern Orban. Parlamentul este dominat de ”forţe retrograde”, care au călcat în picioare democraţia, dar Guvernul cade în picioare, a declarat miercuri premierul Ludovic Orban, după adoptarea de către Parlament a moţiunii de cenzură.

„Un Parlament dominat de forţe retrograde, care a călcat în picioare democraţia, interesele fundamentale ale României, a decis prin moţiune de cenzură căderea Guvernului pe care îl conduc. Aşa cum am zis înainte de moţiune, Guvernul cade în picioare”, a spus Orban.

Articole din aceeasi categorie