Fericitul Cardinal Iuliu Hossu, vestitorul Marii Uniri, omagiat de Ziua Națională a României

Aniversarea Zilei Naționale a României la 1 decembrie 2019 (şi încheierea Anului Centenar al Marii Uniri), este un prilej, pentru conducerea Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, de a invita credincioșii la reculegere în lumina lui Dumnezeu şi a istoriei, precum și la a se aduce un prinos de omagiu înfăptuitorilor Unirii, în mod particular Cardinalului Iuliu HOSSU, Vestitorul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, acum fericit episcop martir pentru credință.

În prezența PS Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, a unui sobor de preoți, teologi și a unor reprezentanți ai autorităților locale, duminică, 1 decembrie  2019, de la ora 10:00, vor fi depuse coroane de flori și se va face un moment de rugăciune la statuia Arhiereului Iuliu Hossu (la monumentul inaugurat în urmă cu un an, cu ocazia Centenarului Unirii, în fața Catedralei Episcopale Greco-Catolice de pe B-dul Eroilor, Cluj-Napoca). În continuare, de la ora 10:30, Sfânta Liturghie arhierească va fi celebrată în Catedrala „Schimbarea la Față”, din care și Arhiereul Iuliu Hossu a păstorit Eparhia de Cluj-Gherla de la preluarea sfântului locaș și mutarea sediului eparhial de la Gherla la Cluj, din 1930 și până în 1948, anul în care, la 1 decembrie 1948, prin decretul 358 de tristă amintire, Biserica Greco-Catolică era scoasă în afara legii, toți episcopii greco-catolici arestați, împreună cu mulți preoți și credincioși, și toate proprietățile acestei Biserici confiscate. Și acest aniversar este un motiv de comemorare și meditație asupra lucrării lui Dumnezeu prin care, episcopii de atunci, privați de libertate și presați fără succes să-și lepede credința, strălucesc acum în lumina sfințeniei, beatificați de Sfântul Părinte Francisc, la Blaj, în 2 iunie 2019.

La finalul celebrării solemne duminicale din Catedrala „Schimbarea la Față” se va asculta din nou vocea Cardinalului Iuliu Hossu recitind Declarația Adunării Naționale de la Alba Iulia. Apoi, de la ora 12:30, în Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca va avea loc Ceremonia oficială dedicată Zilei Naționale a României.

Fie ca programul dedicat Sărbătorii Naționale a românilor, prin comuniune și rugăciune, să așeze din nou, cu ajutorul lui Dumnezeu, „Dreptate și Adevăr la temelia României întregite!” – cum proclama la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, tânărul episcop de atunci Iuliu Hossu, fericitul episcop martir de acum, vestind „hotărârea judecății lui Dumnezeu prin reprezentanții a toată suflarea românească”: „De acum o Românie Mare, întemeiată pe dreptatea lui Dumnezeu și pe credința poporului Său”.

În partea a doua a Zilei Naționale a anului 2019, la Cluj este programată între alte evenimente, și proiecția filmului „Cardinalul”, la Cinematograful „Victoria”, de la ora 19:30, în organizarea Primăriei Municipiului Cluj-Napoca. Vor fi de față regizorul filmului, Nicolae Mărgineanu și Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu. După recenta avanpremieră de succes în mai multe orașe din țară, proiecția acestui inspirat film despre Episcopul Iuliu Hossu, de Ziua Națională, din nou la Cluj, cu intrarea liberă (în limita locurilor disponibile), este un nou semn de omagiu și evocare a memoriei luminoasei personalități care devine, astfel, tot mai mult, „far luminos”, călăuzitor și model de urmat pentru toți românii, nu doar pentru credincioșii greco-catolici.

V.S.

Articole din aceeasi categorie