47 de drumuri județene vor beneficia de lucrări în anul 2019

Nu mai puţin de 47 de drumuri județene clujene vor beneficia în anul 2019 de lucrări complexe de modernizare și reabilitare sau de lucrări de întreținere, a anunţat Consiliul Judeţean Cluj.
În acest sens, forul judeţean a alocat suma de 61.000.000 de lei pentru plombarea și așternerea de covor asfaltic pe 41 de drumuri județene.
Totodată, 27.000.000 de lei au fost alocaţi pentru lucrările de reabilitare și modernizare începute în cursul anului trecut dar și pentru demararea de noi investiții, pe o lungime totală de 238 de kilometri de drumuri județene. În același timp, suma de 246.000.000 de lei va fi folosită pentru finanțarea proiectelor europene ce vizează reabilitarea infrastructurii rutiere, atât pentru continuarea lucrărilor din cadrul proiectelor demarate în cursul anului trecut, cât și pentru cele care vor începe anul acesta, în perioada imediat următoare.
„Astfel, 138.840.000 de lei vor fi folosiți pentru continuarea lucrărilor la proiectele Drumul Bistriței și Drumul Apuseni.
Suma de 107.000.000 lei va fi folosită la modernizarea și reabilitarea unui număr de 20 de sectoare de drumuri județene, grupate pe nouă trasee județene, parte a proiectului european „Traseul Regional Transilvania de Nord”, finanțat prin POR 2014-2020’’, a precizat CJ Cluj.

C.P.

Articole din aceeasi categorie