USR și PLUS fac planuri de viitor

După succesul de la europarlamentare, Alianța 2020 USR – PLUS anunţă că are în vedere o colaborare şi în perspectiva următoarelor alegeri- prezidenţiale şi chiar locale. Liberalii se declară puţin surprinşi de rezultatul alegerilor la nivelul municipiului Cluj-Napoca, în timp ce social democraţii păstrează tăcerea.

“Deciziile privind o viitoare colaborare sau continuarea alianţei se iau în forurile interne ale fiecărei formaţiuni. Va fi, practic, o echipă din partea fiecărui partid care va trebui să armonizeze colaborarea dintre cele două partide şi vor fi propuneri. Mandatul a fost doar până la alegerile europarlamentare, dar cu proiecţie pe viitor. Ne dorim ca USR şi PLUS să colaboreze în perspectiva prezidenţialelor şi la locale, unde ar fi ideal să mergem pe liste comune”, a declarat liderul USR Cluj, Cătălin Sălăgean.

Senatorul USR Mihai Goţiu a subliniat pe de altă parte, că votul exprimat în favoarea Alianţei 2020 USR-PLUS a fost unul de încredere.

Goţiu a mai atras atenţia că la scrutinul de duminică s-a demonstrat faptul că românii într-adevăr votează atunci când au posibilitatea.

“După ce ani la rând, Clujul a fost un model de implicare civică, acum va deveni un model şi pentru schimbarea politică din România (…) Foarte mulţi clujeni au votat foarte greu la secţiile unde s-au dus pentru a vota pe liste speciale. Ceea ce s-a spulberat la aceste alegeri este mitul că cetăţenii români nu votează şi nu merg la vot. Este pentru a doua oară când avem în Cluj-Napoca şi în România o asemenea mobilizare. (…) Trebuie să schimbăm votul electronic şi prin corespondenţă nu doar pentru cei din diaspora, ci şi pentru cei din Cluj, pentru că şi ei au dreptul să fie luaţi în vedere. Cetăţenii români votează într-adevăr atunci când au posibiliateta de a-şi exercita votul, fie ca e vorba de diaspora, fie că e vorba de Cluj sau alte oraşe mari”, a spus Mihai Goţiu.

În acelaşi timp, liberalii clujeni atrag atenţia asupra faptului că opoziţia a câştigat covârşitor în Cluj şi în Transilvania, alegerile europarlamentare fiind un test pentru următoarele scrutinuri.

“Pentru noi, rezultatul alegerilor la nivel naţional este unul foarte bun, previzibil. La Cluj, în schimb, eu cred că valul anti-PSD, nemulţumirea faţă de PSD, a fost contabilizată mai mult în dreptul colegilor de la USR-PLUS. Important este că actualele partide din opoziţie au câştigat covârşitor şi în judeţul nostru şi în Tansilvania şi peste tot. E un rezultat bun. Dacă mă întrebaţi pe mine… nu ne aşteptam ca pe Cluj-Napoca să pierdem deşi, ţinând cont de structura populaţiei, ne aşteptam la un scor foarte bun, dar nu să ne devanseze. Pe noi ne interesează mesajul naţional, suntem primul partid, ceea ce e bine. Aceste alegeri au fost pentru noi un test”, a declarat deputatul PNL Adrian Oros.

Despre o victorie a dreptei a vorbit şi primarul localităţii Floreşti.

“(…) Această încredere și acest vot vor fi răsplătite cum se cuvine, prin fapte, atât de acțiunile viitoare ale PNL Florești, cât și de cele ale PNL de la nivel național.
O prezență la vot uriașă, un număr de voturi record pentru PNL la Florești, o victorie zdrobitoare a dreptei, un scor minuscul pentru PSD”, a scris Horia Şulea pe Facebook.

În ciuda eforturilor reporterilor ziarului Făclia, social democraţii clujeni nu au putut fi contactaţi pentru a exprima un punct de vedere referitor la rezultatele alegerilor europarlamentare.

Anca M. Colibăşanu

Articole din aceeasi categorie