140 de ani de la înfiinţarea primei școli în limba română din Câmpia Turzii (II)

Vorbisem, în ediţia din 31 octombrie a cotidianului „Făclia”, despre valoroasele exponate ale Muzeului Primei Şcoli în Limba Română din Câmpia Turzii. Profesorul Petre Roşca, amfitrionul nostru, era fascinat de piesele din muzeu şi ne vorbea despre ele cu arta cunoscătorului. Cadru didactic specializat în educaţie muzicală fiind, domnul Petre Roşca este, el însuşi, un vector al armoniilor.

„Școala, până la domnitorul Alexandru Ioan Cuza, s-a aflat sub aripa bisericii. Pe timpul lui Cuza, erau obligatorii două clase, apoi patru. După 1866, educația tinerilor a intrat sub protecția statului. Ne încântă privirea, în vitrinele din muzeu, „Geografia sau Scrierea Pământului”, de Nicola Nicolau, 1814 şi „Curs de Trigonometrie” de Spiru Haret, ediţia a III-a, 1895, „Instrucţiuni pentru învăţătorii din şcolile normale” de Andrei Şaguna, ediţia Sibiu, 1862, „Letopisețul Țării Moldovei” de Grigore Ureche, ”Hronicul vechimei a româno-moldo-vlahilor”, ultima operă a lui Dimitrie Cantemir (1676-1723), scrisă între anii 1719 și 1722 în limba latină, tradusă apoi în română, ”Hronica Românilor și a mai multor neamuri” de Gheorghe Șincai (1754-1816). Avem ediții Princeps (n.r. prima ediție tipărită), cu opere ale marilor noştri pașoptiști George Barițiu (1812-1893), Timotei Cipariu (1805 -1887), apoi suplimentul ”Curierul de ambe sexe” al revistei de cultură ”Curierul Național” – prima gazetă în limba română cu apariție constantă și îndelungată, publicată în Țara Românească între anii 1829-1859, sub îndrumarea lui Ion Heliade Rădulescu. Vedeţi aici două volume de poezii, ediții princeps de Vasile Alecsandri, iar alături ”Gramatica Românească” scrisă la 1797 de Radu Tempa (1768-1824). Avem şi „Calendarul pe o sută de ani”, apoi opere de Dinicu Golescu, cărți vechi bisericești de la Școala de la Blaj, „Triodul” de la 1890, „Evanghelia” de la 1900 de la Blaj, „Apostolierul”…

Muzeul „Prima Şcoală” are şi două săli inedite, prima constituindu-se într-un adevărat omagiu adus meşterilor impecabili, perfecţioniştilor de la fosta Uzină „Industria Sârmei”.

În Sala „Industria Sârmei” a muzeului, profesorul Petre Roşca ne reaminteşte că Iszo Diamant a fost cel care a construit „făbricuţa de cuie şi de sârmă”, devenită apoi, prin extindere, un mare combinat.

„În momentul în care câţiva săteni se angajează la făbricuţă, oamenii mai înstăriţi din aşezare, cu pământ mai mult, le pun imediat muncitorilor o poreclă – „leneşii”-, pentru că nu îşi mai lucrează holda, la fel cu ceilalţi. Dar, cu timpul, „leneşii” au casă nouă, au un trai mai dichisit, sunt mai prosperi, în timp ce lumea dedicată exclusiv muncii pământului, zi lumină pe ogor, are roade după vreme, deseori cu pierderi. Şi culmea culmilor, preotul satului, om cult şi deschis modernităţii, îşi cumpără o batoză şi o semănătoare! Pentru vremurile acelea era ceva extraordinar! Sătenii cu stare nu au întârziat să-l ironizeze pe părinte: «Uite cum seamănă porumbul: între două rânduri se poate culca un bou». Evident, exagerau distanţa dintre rândurile de porumb, mai ales că ei semănau cu mâna. Dar cum cine râde la urmă, râde mai bine, toamna, recolta preotului a fost de două-trei ori mai mare decât a restului cultivatorilor. Sătenii au înţeles, în cele din urmă, că industria are un aport însemnat în muncile agricole. Iszo Diamant a adus la fabrica sa un inginer, Ionel Floaşiu, de loc de prin părţile Sibiului. Îşi făcuse studiile în străinătate, ajutat fiind de slujitorii bisericii ortodoxe. El aduce la Câmpia Turzii sibieni destoinici, responsabili, care îl pot sprijini în proiectele fabricii. Ionel Floaşiu a pus bazele dezvoltării oraşului Câmpia Turzii. Şi nu i-a fost uşor: oamenii nu înţelegeau la ce foloseşte trotuarul – în opinia lor era o pierdere de pământ -, de ce trebuie să se spele pe mâini, să folosească batista când îşi suflă nasul, de ce nu e voie să scuipe pe stradă. Inginereul destoinic a introdus raţia de mâncare pentru muncitorii din fabrică. Şi a pus bazele unui Palat Cultural, care era, pe la 1920, a doua clădire ca mărime din România, arhitectul fiind George Cristinel, cel care a proiectat, împreună cu arhitectul Constantin Pomponiu, Catedrala Ortodoxă din Cluj şi Mausoleul de la Mărășești”.

Proiectul urbanistic a instituit tradiţia derulării unor ample programe culturale susţine de formaţii devenite, cu timpul, de renume naţional: corul bărbătesc şi corul mixt ale Uzinei „Industria Sârmei” de mai târziu -, ansamblurile de dansuri, și mai ales de teatru. „Actriţa Tamara Buciuceanu Botez a fost una dintre prezențele de notorietate la Câmpia Turzii. Regretata artistă juca, fără nicio rezervă, în spactacole grele, de mare ținută, alături de artiști amatori din Câmpia Turzii. La fel Florin Piersic. Marii actori ai teatrelor din București au venit, constant, să joace cu artiștii amatori din Câmpia Turzii”, ne spune amfitrionul nostru.

„Dezvoltarea orașului a atras populația din satele dimprejur, pentru că le era asigurat un trai decent. Mentalitatea nu s-a schimbat de la o zi la alta: cei veniți la oraș și-au adus obiceiurile locale care nu se armonizau, întotdeauna, cu exigențele urbane.

Priceperea și devotamentul lui Floașiu au atras la ”Industria Sârmei” personalități remarcabile, precum prof. dr. în metalurgie Victor Ungurean. Foarte important, în oraș a fost creat învățământul profesional, unde ucenicii erau pregătiți temeinic. Dezvoltarea ”Industriei Sârmei” le-a oferit tinerilor posibilitatea ca, pe lângă meserie, să-și continue studiile. Mulți dintre ei au urmat liceul la seral, apoi facultatea muncitorească. Ingeniozitatea lor inginerească a fost folosită la dezvoltarea combinatului, care a ajuns unul dintre cele mai cunoscute din lume: producea cel mai bun oțel din Europa”.

„Copil fiind, am fost în combinat, tatăl meu era macaragist, lucra pe o macara cu pod rulant. A fost dată la topit de cei de la Mechel. Nu s-a păstrat nimic din prestigioasa Uzină. La Paris, am văzut o uzină în conservare, dotată, pusă la punct, cu paznic. La „Industria Sârmei” se aduseseră, în 1989, strunguri şi freze de ultimă generaţie. După 1990, acestea au „plecat” împachetate precum veniseră, nimeni nu ştie unde. Meşterii uzinei nu au apucat să le instaleze şi folosească. Produsele care se făceau la „Industria Sârmei” erau de înaltă calitate. Electrozii erau de o calitate excepţională, se cumpărau cu ochii închişi, fiindcă aveau marca uzinei din Câmpia Turzii. Îmbunătăţirile au fost mereu aduse de ucenicii care urmaseră cursuri liceale şi universitare”.

Potrivit profesorului Petre Roşca, o mare parte a muncitorilor Uzinei „Industria Sârmei” susţineau şi activităţi culturale: corul „Industriei Sârmei” era mereu pe podiumul de premiere la festivaluri şi concursuri, iar fanfara era renumită în toată ţara. Aproape toţi angajaţii uzinei aveau preocupări muzicale. Corul bărbătesc a fost prezentat într-o emisiune de mare audienţă la Televiziunea Română. „Economia oraşului a fost susţinută, timp de decenii, de Uzina „Industria Sârmei”, a conchis profesorul Petre Roşca.

Cea de-a doua sală a muzeului este dedicată Mişcării sportive din Câmpia Turzii, cu o ascensiune remarcabilă.

„Existau ramuri sportive pe care alte localităţi nu le aveau. Într-o vreme, Câmpia Turzii a fost renumită pentru aeromodelism, pentru că aproape era aerodromul bazei militare. Originară din Câmpia Turzii, tenismena Virginia Ruzici a fost campioana Turneului de tenis de la Roland Garros, în 1978. Este prima româncă învingătoare într-un Mare Șlem. În prezent, Virginia Ruzici este managerul Simonei Halep. În vitrina sălii este prezentată o rachetă de tenis a Virginiei Ruzici. Alte ramuri sportive: volei, handbal, fotbal, box, popice – Câmpia Turzii are campioni mondiali la popice.

„Muzeul nostru este o carte de identitate a oraşului. Din păcate nu este promovat aşa precum merită. Lui Nicolae Mircea Nemeş i se datorează „Istoria în date a oraşului Câmpia Turzii”. Chimist de meserie, de loc din Câmpia Turzii, Nicolae Mircea Nemeş a fost un emul cultural, prin urmare principala sală a Muzeului din Câmpia Turzii îi poartă numele”, a evidenţiat profesorul Petre Roşca.

Carmen FĂRCAŞIU