„Cred în forţa de grup a echipei”

• Interviu realizat cu Alin Cioban, preşedintele executiv al echipei de fotbal feminin Olimpia Cluj, campioana României, care miercuri, 28 septembrie, va juca cu Olympique Lyon în „16”-imile Women Champions League

Rep: Mai sînt cîteva zile pînă la marele meci cu Olympique Lyon din „16”-imile Women Champions League. Care este atmosfera din sînul echipei ?

A. Cioban: Din echipa standard, cu care jucăm în campionat, la Cluj, în aceste zile, a rămas doar Andreea Voicu, restul jucătoarelor de la Olimpia fiind împărţite între echipa de senioare a României, care a jucat împotriva Kazahstanului şi Elveţiei, în preliminariile Campionatului European din 2013, şi echipa de junioare Under 19, care a jucat în Belgia grupă de calificare la europeanul din 2012. Cu toate acestea, ştiu foarte bine că fetele sînt concentrate, se gîndesc cu maximă seriozitate la meciul cu Olympique Lyon şi chiar aşteaptă cu nerăbdare confruntarea cu cele mai titrate jucătoare din Europa la ora actuală. Imediat după tragerea la sorţi, am fost surprins să regăsesc la toate fetele o atitudine pozitivă vis-a-vis de acest meci şi chiar să le simt bucuroase că se vor întîlni cu un adversar de asemenea calibru.

Rep: Să înţeleg că pe fete nu le sperie gîndul că vor înfrunta deţinătoarea la zi a trofeului…

A. Cioban: Aşa este. Şi am şi eu o bucurie personală să constant cu această ocazie că fetele pe care le-am format la Olimpia au şi un spirit de luptătoare şi chiar privesc cu zîmbetul pe buze această confruntare. Le-am simţit în toată această perioadă dornice să-şi arate valoarea chiar dacă media de vîrstă a echipei este una extrem de scăzută pentru Champions League, 18 ani şi 4 luni. Acest lucru a strînit chiar un zîmbet la Sarajevo, cu ocazia primei şedinţe tehnice, fiind întrebat în glumă de organizatori dacă am venit în Champions League cu grădiniţa. După prima zi, cînd am învins echipa gazdă, cotată drept mare favorită a grupei, nu le-am mai zărit bosniacilor zîmbetul ironic. Sper ca şi la meciul cu Olympique Lyon să furnizăm o surpriză plăcută fanilor şi tuturor celor care simpatizează cu această echipă, Olimpia Cluj.

Rep: Olimpia a entuziasmat în grupa de calificare de la Sarajevo, unde a obţinut trei victorii…

A. Cioban: Lucrul acesta a fost remarcat şi de reprezentanţii UEFA, care au postat în cele trei zile de competiţie, pe prima pagină a forului, imagini cu jucătoarele Olimpiei Cluj. Este pentru prima dată în istoria fotbalului din România cînd o echipă depăşeşte faza grupelor şi o face în stil de mare campioană. Am obţinut trei victorii nete, 3-1 cu SFK Sarajevo, 5-0 cu Gintra Universitetas şi 4-1 cu Ataşehir Beledyiespor, care vorbesc de la sine de potenţialul acestei echipe. Sper ca după acest periplu european, împreună cu sponsorii şi autorităţile locale să reuşim să menţinem acest nucleu de jucătoare tinere, pentru ca performanţa de la Sarajevo să fie continuată cu noi performanţe europene, iar Olimpia să devină o prezenţă constantă în fazele superioare.

Rep: Am remarcat cu stupoare că autorităţile locale nu s-au autosesizat după performanţa Olimpiei…

A. Cioban: Şi pe mine m-a surprins lucrule acesta, mai ales că am reprezentat Clujul la cel mai înalt nivel competiţional, fiind singura grupare locală care am reuşit o asemenea performanţă în acest sezon, însă probabil că performanţa nu are acelaşi înţeles cînd este vorba de „sporturi” în general. Cu toate acestea mizez în continuare pe suportul primăriei, consiliului local şi consiliului judeţean, mai ales că sumele de care avem nevoie pentru dezvoltarea fotbalului feminin sînt mici comparativ cu investiţiile pe care le fac în alte discipline sportive favorizate pînă acum. Dau ca exemplu comparativ faptul că în sezonul trecut, campioana României la fotbal feminin, FCM Tg. Mureş, a fost susţinută de la bugetul local cu peste trei miliarde de lei în campionat şi pentru participarea modestă în Champions League, unde a obţinut o singură victorie (care nu i-a adus mai mult de ultimul loc în grupă).

Rep: Foarte multă lume a rămas surprinsă de faptul că la numai un an de la înfiinţare, Olimpia a cîştigat tot pe plan intern, reuşind să ajungă şi în „16”-imile Ligii Campionilor. Există un secret care stă în spatele acestei reuşite?

A. Cioban: Performanţele sînt întotdeauna puse de către mass-media la CV-ul jucătoarelor şi al antrenorilor. La Olimpia Cluj, încă de la înfiinţare, în spatele acestei echipe s-a aflat o mînă de oameni, în frunte cu domnul rector al UTCN, Radu Munteanu, ajutat de domnul vice-preşedinte Eugen Cocan şi domnul manager administrativ Ioan Vlas, care au contribuit la imaginea actuală a echipei, la obţinerea resurselor financiare, la organizarea competiţiei interne, la tot ce înseamnă brandul Olimpia la această oră. Secretul probabil îl reprezintă această simbioză între conducerea clubului, conducerea tehnică a echipei şi jucătoare, care au avut condiţii optime pentru performanţă. Lucrul acesta poate fi evidenţiat cînd, la calificarea din Bosnia, au fost prezenţi toţi cei implicaţi în conducerea clubului şi deşi programul domnului rector a fost extrem de încărcat, a reuşit să fie prezent, alături de fete, la Sarajevo.

Rep: Cîteva cuvinte despre organizarea partidei tur cu Olympique Lyon.

A. Cioban: Doresc să spun că beneficiez de tot sprijinul celor de la CFR, dorind pe această cale să le mulţumesc domnilor Arpad Paszkany şi Iuliu Mureşan. Aşa cum ştiţi, meciul tur se va desfăşura pe 28 septembrie, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, de la ora 16.30. Deşi standardul UEFA impune tichete pentru acest meci, vom oferi elevilor şi studenţilor acces gratuit, iar preţurile celorlalte bilete vor fi mai mult decît modice, respectiv 5 lei. Biletele pot fi achiziţionate de la cele trei caserii ale stadionului din Gruia. Trebuie să se înţeleagă că nu dorim un profit din acest eveniment, ci ne interesează promovarea fotbalului feminin şi faptul că reuşim să oferim acestor fete un prilej de a-şi arăta valoarea indiscutabilă. Chiar mă bucură faptul că am primit solicitări de acces la meci de la foarte multe echipe din Liga 1, semn că Olimpia Cluj reprezintă un motor pentru dezvoltarea fotbalului feminin în România. Legat strict de organizare sînt standarde impuse de UEFA începînd de la formatul afişelor şi terminînd cu poziţionarea sponsorilor la conferinţa de presă, lucruri care solicită un buget suplimentar, însă sper că pînă la ora meciului totul să fie perfect. Am avut deja contacte cu cei de la Olympique Lyon. Chiar la meciul de la Timişoara, din prima etapă, am fost surprins să constat că francezii şi-au trimis secundul pentru a ne spiona. La această oră ştim că delegat UEFA va fi Alessandro Lulli din Italia, observator UEFA Eleni Kiriou din Grecia, arbitrul central va fi Knarik Grigoryan din Armenia, iar asistenţi Araksya Saribekyan din Armenia, Hasyk Garibyan din Armenia, iar rezervă este Monica Rigo din România.

Rep: Este un semn că francezii nu vă tratează superifical ?

A. Cioban: Urmărind evoluţia echipei Olympique Lyon, precum şi parcursul european de anul trecut, vreau să spun că francezii tratează cu seriozitate fiecare partidă, indiferent de adversar, atît în campionat, cît şi în Champions League. Declaraţiile oficialilor din Hexagon, imediat după tragerea la sorţi, au fost optimiste, oarecum normale dacă ne gîndim că ei sînt deţinătorii trofeului, iar noi sîntem debutanţi în această competiţie, însă un optimism moderat, spunînd că nu cunosc fotbalul din această parte a Europei.

Rep: Cu ce credeţi că Olimpia poate surprinde o echipă ca şi Olympique Lyon ?

A. Cioban: Tactica ţine de îndatoririle lui Mirel Albon, însă am observat de foarte multe ori că atunci cînd reuşim să formăm o echipă şi acea echipă să funcţioneze ca un tot unitar, lucrurile devin mai simple în relaţia cu adversarele. Probabil că ar surprinde echipa din Lyon faptul că pînă acum am jucat cu tupeu şi ambiţie.

Rep: Vă ştiu un om optimist. Vă încumetaţi să avansaţi un pronostic cel puţin pentru partida tur?

A. Cioban: De obicei nu dau pronosticuri, dar sînt convins că vor fi două partide extrem de disputate şi cred într-o surpriză.

Rep: Aveţi un mesaj pentru suporterii fotbalului feminin în general şi ai Olimpiei în special?

A. Cioban: Ştiu că în Cluj sînt foarte mulţi iubitori ai sportului în general şi constat cu bucurie că şi ai fotbalului feminin în special, care au ocazia să-şi clătească ochii cu stelele echipei Olympique Lyon, dar şi cu viitoarele stele europene ale Olimpiei Cluj. Îi aştept pe toţi la stadion împreună cu familiile să susţinem singura echipă de fotbal din Cluj prezentă anul acesta într-o competiţie europeană, cea mai prestigioasă, Champions League. Şi tot pe această cale vreau să-i anunţ că atît turul, cît şi returul vor fi transmise în direct de TVR 2.

Interviu realizat de Cristian FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie