„Am venit să ne închinăm Lui”

† ANDREI, Din harul lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului,

Iubitului nostru cler, cinstitului cin monahal şi dreptmăritorilor creştini care se închină Domnului Hristos Cel născut în ieslea Betleemului: binecuvântare sfântă şi urare de sărbători fericite!

„Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut în Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui” (Matei 2, 2)

 Iubiţi fraţi şi surori,

Din străfund de dalbe datini, în preajma sărbătorii Crăciunului, ne vin cele mai minunate cîntări şi colinde pentru care a-L slăvi pe Mîntuitorul care a binevoit „Să se nască, / Şi să crească, / Să ne mîntuiască” . La slujba din ajunul Naşterii Domnului cîntarea ne îndeamnă să facem un firesc gest de recunoştinţă dimpreună cu magii: „Pe magi I-ai îndreptat spre închinarea Ta; cu care împreună Te slăvim, Dătătorule de viaţă, Slavă Ţie!” .

Închinarea, ca adorare, este cinstirea cu credinţă ce se aduce numai lui Dumnezeu Cel în Treime proslăvit. Sfîntul Ioan în Evanghelia sa pomeneşte de închinarea „în duh şi adevăr” (Ioan 4, 23), înţelegînd acea stare smerită de interiorizare totală în faţa lui Dumnezeu.  În Dumnezeu Cel Întrupat trebuie să credem, să nădăjduim şi spre El să se îndrepte toată dragostea noastră.

Iubiţi credincioşi,

Atunci cînd Domnul Hristos a despicat istoria omenirii în două, născîndu-Se în Betleemul Iudeii, magii de la Răsărit avea o singură dorinţă: să se închine Lui. S-au pregătit îndelung, au adunat daruri: aur, smirnă şi tămîie şi au pornit la drum. Drum lung, greu, plin de primejdii şi de renunţări.

Drumul li l-a arătat steaua Lui, steaua credinţei, care i-a condus fără greş pînă la Ierusalim. Acolo însă, în marea metropolă, s-au încurcat. Steaua s-a ascuns, iar ei au fost fermecaţi de splendorile trecătoare ale acestei lumi. N-au renunţat însă la idee. Chiar dacă steaua credinţei s-a întunecat, au apelat la sfatul cunoscătorilor, inclusiv la regele Irod şi la învăţaţii lui.

Demersul nu le-a fost fără folos, ci au primit răspunsul salvator la întrebarea capitală: „Unde este să se nască Hristos? … În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: «şi Tu Betleeme, pămîntul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel»” (Matei 2, 4-6).

Aflînd răspunsul la întrebarea care-i frămînta au pornit grabnic spre Betleem şi steaua Lui, steaua credinţei, s-a ivit din nou. Ea i-a condus pînă la Pruncul Mîntuitor şi, cînd au ajuns, „căzînd la pămînt s-au închinat Lui” (Matei 2,11). Bucuria lor era de negrăit pentru că au realizat lucrul cel mai important pentru o făptură omenească: L-au găsit pe Dumnezeu şi I s-au închinat Lui.

Dreptmăritori creştini,

Postul Crăciunului sau întreaga noastră viaţă, dacă extindem intervalul, este o căutare a lui Hristos şi un drum înspre Hristos. Steaua credinţei ne conduce şi ne ajută să depăşim toate potrivniciile şi toate neajunsurile. S-ar putea ca uneori, covîrşiţi fiind de această lume secularizată şi dominată de iubirea de plăcere şi de avere, steaua să se ascundă.

În asemenea împrejurări trebuie să-i întrebăm cu insistenţă pe cei ce ne pot răspunde: unde-L putem găsi pe Fiul lui Dumnezeu Cel născut în Betleemul Iudeii? Eu vă voi răspunde simplu: în biserică şi la Sfînta Liturghie.

Cînd preotul pregăteşte bucata de prescură, pe măsuţa de la proscomidiarul din altar şi o pune pe disc, zice: „Şi venind steaua a stat deasupra unde era Pruncul” . În acest moment, proscomidiarul simbolizează peştera din Betleem, iar discul ieslea în care a fost culcat Domnul Hristos.

Mai tîrziu însă, după ce la Liturghie preotul va invoca Duhul Sfînt să prefacă prescura şi vinul în trupul şi sîngele lui Hristos, pe Sfînta Masă se află Însuşi Pruncul Mîntuitor, jertfit pentru a noastră mîntuire.

Noi, cei prezenţi, ne închinăm Lui şi ne rugăm cu pioşenie zicînd: „Ţie, Stăpîne, Iubitorule de oameni, Îţi încredinţăm toată viaţa şi nădejdea noastră şi cerem şi ne rugăm şi cu umilinţă cădem înaintea Ta: învredniceşte-ne să ne împărtăşim cu cuget curat cu cereştile şi înfricoşătoarele Tale Taine”.  Acesta este momentul culminant al sărbătorii Crăciunului; după ce L-am găsit pe Pruncul dumnezeiesc şi ne-am închinat Lui, ne împărtăşim cu El.

Vasile Voiculescu are o poezie intitulată „Colind”, în care subliniază lucrarea miraculoasă pe care o face Sfînta Taină a Cuminecăturii în fiinţa noastră: „În coliba-ntunecată / Din carne şi os lucrată, / A intrat Hristos deodată. / Nu făclie ce se stinge, / Nu icoană ce se frînge, / Ci El Însuşi, trup şi sînge, / Preschimbat pentru făptură / Într-o scumpă picătură, / Dulcea Cuminecătură. / Coliba cum L-a primit / S-a făcut cer strălucit / Pe bolta de mărgărit / Iar în ea soare şi stele / Cu Arhangheli printre ele / În mijloc tron luminos / Şi pe el Domnul Hristos, / Care mult se bucura / Duhul Sfînt s-alătura / Şi acolo rămînea / Şi acum şi pururea”.

Bineînţeles, şi pregătirea trebuie să fie pe măsură: „Şi noi, Doamne, ne-am sculat / Colibele-am măturat / Uşi, ferestre, toate-s noi, / Doamne, intră şi la noi” .

Din nefericire, pentru multă lume Crăciunul rămîne o sărbătoare folclorică, la care, în ambianţa colindelor, se desfată cu sarmale şi cîrnaţi, aniversînd naşterea lui Hristos în absenţa Lui.

Indiferentism religios se găseşte peste tot. Părintele Ştefan Anagnostopulos ne relatează că în Atena locuia domnul Costas. Intelectual pozitivist fiind, nu-l interesa viaţa religioasă. Însă, de dragul tradiţiilor, de Crăciun, s-a dus la rudele sale de la ţară. N-avea de gînd să meargă la biserică. Totuşi, după ce toate rudele sale s-au dus la Liturghie, mai mult din curiozitate, s-a dus şi el. S-a aşezat într-un loc şi privea atent la altar. Şi ce-a văzut? „Cînd părintele a rostit «Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste apropiaţi-vă…» şi a început să-i împărtăşească pe credincioşi, Domnul Costas deodată a sărit ca ars şi nu-i venea să-şi creadă ochilor ….! Părintele Gheorghe ţinea în mîini un Prunc, dezbrăcat pînă la brîu, învelit în partea de jos într-o hlamidă roşie … Din pieptul Pruncului ţîşnea sînge … Creştinii primeau picăturile de sînge şi, în continuare, se ştergeau cu acea hlamidă roşie!  Peste puţin timp, lucrurile au devenit ca mai înainte … Domnul Costas a strigat: «Cred Doamne …, cred!»” .

Domnul Costas de Crăciun a devenit un om credincios şi s-a închinat lui Hristos. L-a găsit în biserică, acolo unde-L poate găsi oricine.

Iubiţi fraţi şi surori

Aflăm din Evanghelia Crăciunului că magii după ce L-au aflat pe Domnul Hristos şi I s-au închinat „deschizînd visteriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămîie şi smirnă” (Matei 2,11). Ei şi-au început drumul cu rîvnă, l-au continuat  cu perseverenţă şi l-au terminat cu dărnicie.

Darul, dacă e mic sau mare, poartă un mesaj. El exprimă dragostea şi preţuirea pe care o ai faţă de o fiinţă dragă. Este un gest de recunoştinţă. „Oamenii veacului, adică ai momentului, se simt bine  – şi legitimi –  în postura de fiinţe cunoscătoare. Credinciosul e cineva care vrea, în plus, să fie o fiinţă recunoscătoare”.

Precum magii, de-a lungul anilor, credincioşii I-au făcut Mîntuitorului daruri. Pe lîngă faptul că I-au dăruit inima, şi-au adus şi darul lor ctitorind biserici, aşezăminte caritabile şi instituţii de educaţie.

Nu putem trece cu vederea faptul că anul acesta, de Sfîntul Nicolae s-au împlinit nouă decenii de cînd Eparhia noastră s-a reînfiinţat, avîndu-l în frunte pe vrednicul de pomenire episcop Nicolae Ivan. Acest  om a lui Dumnezeu, ajutat de donatori mărinimoşi, a construit minunata noastră Catedrală şi multe alte obiective de interes spiritual. Nici noi nu sîntem lipsiţi de posibilitatea de a fi darnici precum magii, fiecare după puterea noastră. Chiar dacă trecem printr-această perioadă de sărăcie, Dumnezeu aşteaptă să dăruim, după cuvîntul Părintelui Nicolae Steinhardt „nu din prisosul nostru, ci din neavutul nostru, din ceea ce ne lipseşte”, căci „dăruind vei dobîndi”.   Pe plan naţional este în plină desfăşurare opera de construire a „Catedralei Mîntuirii Neamului”, iar pe tărîm eparhial sunt o sumedenie de obiective pe care cu ajutorul lui Dumnezeu şi a oamenilor buni le vom ridica.

E spre finalizare Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfîntul Nectarie”, au demarat lucrările la Campusul Teologic „Nicolae Ivan”, în primăvară vom începe Aşezămîntul misionar-social „Sfîntul Apostol Andrei”, Mînăstirea „Sfînta Elisabeta”, şi multe alte lucrări. Toate acestea cer din partea noastră dărnicia şi jertfelnicia magilor. Şi ca şi acelora dărnicia ne va fi răsplătită. Iar dărnicia şi mărinimia nu se referă doar la ctitorii, ci şi la ajutorarea semenilor noştri aflaţi în dificultate, pe care slujindu-i Îl slujim pe Hristos.

Acum, în preajma clipelor de bucurie şi de lumină, bunătatea sufletească, în mod normal, trebuie să crească. Nu în zadar zice colindul: „Acum te las, / Fii sănătos, / Şi vesel de Crăciun. / Dar nu uita, cînd eşti voios, / Creştine să fii bun!”

Închinîndu-ne în faţa ieslei din Betleem, în care se află Pruncul Mîntuitor, vă îmbrăţişăm pe toţi cu drag, vă binecuvîntăm şi dorim ca sărbătorile Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei să vă fie fericite.

† ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi

Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului