‘’Zile fierbinţi’’ şi la sate

În mediul rural, la sfîrşitul săptămînii trecute, nu prea s-a simţit atmosfera sărbătorească a weekend-ului. Chiar dacă, duminică dimineaţa, oamenii se grăbeau spre biserici, agricultorii s-au folosit din plin de timpul frumos (poate prea călduros, dar ne aflăm în plin sezon estival!)) şi cine a putut, a lucrat la finalizarea secerişului.

La orz, lucrările s-au terminat, grîul se recoltează pe ultimele suprafeţe. Noi am urmărit lucrările în comuna Geaca, unde am fost însoţiţi de primarul ing. Ioan Miron, specialist în domeniu, domnia sa slujind agricultura de peste 35 de ani (foarte multă vreme el a condus una din cele mai bune secţii de mecanizare din judeţul Cluj). Sub mîna lui au crescut şi s-au format zeci de tractorişti, adevăraţi profesionişti, unii dintre ei muncind pămîntul şi în ziua de astăzi, cînd la Geaca, Ţaga sau Cătina întîlnim mecanizatori de nădejde, oameni de cuvînt.

Asta am văzut şi noi în periplul nostru de weekend pe Cîmpie, unde grîul a fost recoltat în condiţii bune. Numai în comuna Geaca există 14 combine, care zilele trecute au lucrat non-stop. Gospodarii satelor au şi eliberat terenul (în hotar am mai văzut parcele cu paie, dar mai este timp), cei mai mulţi luînd deja drumul morilor din zonă (Buza, de exemplu), dar sînt agricultori care ajung cu grîul şi la unităţile de morărit din judeţul vecin, Mureş.

Oamenii de la sate aşteaptă mai mult sprijin de la guvernanţi, mai ales în ceea ce priveşte depozitarea produselor. Foarte mulţi posesori de terenuri arabile şi care cultivă cereale păioase depozitează orzul sau grîul abia recoltat prin beciuri sau poduri şi asta nu e bine. Am desfiinţat fostele baze de recepţie, însă e nevoie, totuşi, de spaţii corespunzătoare, aerisite şi igienizate. Am văzut cu ochii noştri cum se chinuiau oamenii să-şi care sacii cu cereale în pivniţe sau în podul casei. Probleme constatate şi în alte părţi, în legătură cu care, credem, că şi pe plan local se pot lua măsuri (ce destinaţie dăm fostelor grajduri distruse, lăsate în paragină, de exemplu?!).

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare