Viorica Ursuleac

(26 martie 1894 Cernăuţi – 22 decembrie 1985 Ehrwald – Tirol)

Marea soprană s-a născut în 26 martie 1894, la Cernăuţi, Bucovina, care pe atunci făcea parte din Donaumonarchie, adică Monarhia Dunăreană sau Austro-Ungaria (1867-1918). Era fiica unui arhidiacon ortodox şi profesor de muzică la Facultatea de Teologie, unul din cei şase copii ai familiei preotului şi profesorului. Aşa se explică faptul că Viorica, precum ceilalţi fraţi, a învăţat pianul încă de la vîrsta de 6 ani.

A urmat studiile la Academia de Muzică şi Artă Plastică din Viena, avîndu-l ca profesor îndrumător pe Filip Forstén, de origine finlandeză, după care a continuat studiile la Berlin şi Frankfurt.

Debutează pe scena Operei din Zagreb în anul 1922, după care, doi ani mai tîrziu, o găsim la Volksoper din Viena pentru doi ani (1924-1926). Contractul ei cu Volksoper se datorează lui Felix Weingartner, directorul de atunci al acestei opere, dar şi director al Operei de Stat în două rînduri, care a remarcat-o într-un concert susţinut la Bucureşti, după Zagreb, şi care i-a propus un contract pe trei ani.

Doi ani mai tîrziu, Clemens Krauss, directorul Operei din Frankfurt, care era în căutarea unei „soprane blonde”, vizitează Volksoper din Viena, unde acelaşi protector, Felix Weingartner, i-o recomandă pe Viorica. Deşi numele de rezonanţă balcanică nu l-a prea încîntat pe Clemens Krauss, după prima audiţie acesta i-a şi oferit un contract pe o perioadă de şase ani şi astfel o aflăm prezentă pe scena Operei din Frankfurt în perioada 1926-1930. Clemens Krauss a apreciat şi a iubit-o atît de mult pe această „eroină blondă”, încît în timpul şederii ei la Frankfurt, acesta a şi luat-o de nevastă. Mai tîrziu, cînd devine directorul Wiener Staatsoper (1929-1935), o aduce din nou la Viena şi pe Viorica Ursuleac-Krauss, începînd cu anul 1931.

De numele lui Krauss este legată şi ideea faimoaselor Concerte de Anul Nou ale Filarmonicii din Viena. Însă primul concert a avut loc în anul 1939, iar cele pe care le cunoaştem noi astăzi datează din 1941.

În anul 1935, Viorica Ursuleac-Krauss primeşte un contract pe 10 ani la Opera de Stat din Berlin, însă o găsim aici numai în perioada 1935-1937, cînd această operă era condusă de Wilhelm Furtwängler, iar în perioada 1937-1944 activează la Opera din München. În anul 1934 este onorată cu distincţia austriacă „Kammersängerin”, iar un an mai tîrziu, în 1935, primeşte varianta prusacă a aceleiaşi distincţii.

Participă la Festivalul de la Salzburg, în perioadele 1930-1934 şi 1942-1943, unde director artistic este chiar soţul ei, Clemens Krauss. În 1934 cîntă o stagiune în Anglia, la Covent Garden, în rolul ei favorit, Arabella, din opera cu acelaşi nume de Richard Strauss, dar şi la Royal Opera în rolul Desdemonei din opera Otello de Giuseppe Verdi, avîndu-l ca partener pe Lauritz Melchior în rolul lui Otello şi pe Thomas Beecham ca dirijor.

La Scala din Milano a cîntat mai multe roluri, precum cel al Împărătesei din „Die Frau ohne Schatten” şi Khrysothemis din „Elektra” de Richard Strauss, ca şi rolul Sieglinde din „Die Walküre” a lui Richard Wagner sau în „Cosi fan tutte” de Wolfgang Amadeus Mozart. În 1948 ajunge la Teatrul Colòn din Buenos Aires, unde interpretează rolul Brangane din „Tristan şi Isolda” de Richard Wagner, unde l-a avut ca partener pe Kirsten Flagstat.

Richard Strauss a numit-o pe Viorica Ursuleac „cea mai fidelă dintre fidele” („die treueste aller Treuen”, germ.), fiind soprana lui favorită, ea cîntînd în premierele celor patru opere ale sale, Arabella (1933), Friedenstag (1938), Capriccio (1942) şi Die Liebe der Danae (1944). De remarcat că opera Friedenstag a fost dedicată de Richard Strauss atît Vioricăi Ursuleac, cît şi soţului ei, dirijorul Clemens Krauss.

Să mai spunem că în repertoriul Vioricăi Ursuleac au figurat roluri importante precum: Contesa din „Nunta lui Figaro”, Senta din

„Olandezul zburător”, unde a cîntat cu Hans Hotter, Donna Elvira din „Don Giovanni”, Amelia Grimaldi din „Simon Boccanegra”, Leonore din „Fidelio”, Amelia din „Bal mascat”, rolul Leonorei din „Forţa destinului”, Minnie din „La fanciulla del West”, Elisabeth de Valois din „Don Carlo” , Turandot şi multe altele.

Colega ei, soprana Hildegard Ranczak, care o aprecia pe Viorica Ursuleac ca pe o bună muziciană şi actriţă, spunea despre aceasta: „Cu toate că ea avea un acut seducător şi facil, am fost uimită tot timpul de faptul că petrecea două ore de vocalize înaintea fiecărei apariţii pe scenă. Ea a fost, în opinia mea, uimitor construită, fără o voce cu adevărat naturală, dar pe care a folosit-o cu o inteligenţă misterioasă.”

Din înregistrările care ne-au rămas de la Viorica Ursuleac, se observă că vocea ei era de o frumuseţe deosebită. Ultimul ei spectacol, adică spectacolul de adio, a fost susţinut în 1953, la Wiesbaden, cu opera „Der Rosenkavalier”. Unsprezece ani mai tîrziu, adică în anul 1964, este numită profesoară la Salzburg Mozarteum.

După moartea soţului ei, Clemens Krauss, care s-a produs în anul 1954, ea se retrage în mica localitate Ehrwald din Tirol, unde a şi murit în 22 decembrie 1985, la vîrsta de 91 de ani. După o prietenie de peste 55 de ani cu Viorica, Richard Strauss a spus la moartea ei următoarele cuvinte:

„Oh, minunată Elena, îţi mulţumesc!”

P.S. Spre deosebire de fraţii Johann şi Joseph Strauss, care au studiat la Institutul Regal şi Imperial Politehnica din Viena, Richard Strauss a studiat la München filosofia şi istoria artei.

Prof. dr. ing. Pompiliu MANEA