Vînzătorul de iluzii

RADU VIDA

Să ne înţelegem: editorialul de faţă nu are aproape nici o legătură cu concursul de descoperire a unor talente de la un cunoscut post de televiziune. Este doar un pretext pentru a discuta, în doar cîteva rînduri, despre ce face naţia în momente dificile, de importantă opţiune.
Trebuie spus că emisiunea în cauză, care a declanşat multe discuţii, este un plagiat. În ghilimele, desigur, pentru că, în realitate, formatul respectiv este cumpărat. Se practică, e adevărat, cu toate că, după atîta experienţă în audiovizual, toată lumea ar prefera iniţierea unor emisiuni valoroase, de provenienţă autohtonă. Nu pentru că noi am fi inventat roata, ci pentru că, pur şi simplu, dacă formatele pot fi împrumutate, specificul are mult de suferit. Iar rezultatele pot cauza.
Să mă explic.
Dincolo de spectacol, de menţinerea unui tonus favorabil optimismului, spectacolul oferit în secvenţe săptămînale a adunat de pe marea scenă naţională tot felul de… curiozităţi. Talente reale, ore de muncă în care stereotipul face carieră şi prozeliţi, semeni cu îndemînări speciale – toate la un loc au declanşat pasiuni, susţineri, ierarhizări. În paranteză fie spus, emisiunea de divertisment, pînă la urmă, nu şi-a propus şi n-a promovat definiţia exactă a talentului. Şi a lăsat loc devălmăşiei moderne, promovate de televiziuni în goană după rating. Nimic mai mult. Finala însă a dus la decantări semnificative, iar goana după audienţă şi… bani a lăsat publicului, enormei mase de telespectatori, rolul de a decide cîştigătorul.
Trebuie spus că în cultură, ca şi în multe activităţi umane, subiectivul joacă un rol deosebit de important în clasificări. Şi în emisiunea cu pricina mobilizarea, prieteniile, audienţa, posibilităţile şi nevoile de interacţiune (ca participant direct la componenţa marelui juriu, anonim şi eterogen, Măria Sa, poporul!) au contat. Mult. Chiar foarte mult. Pentru că învingător la puncte şi cîştigătorul marelui premiu s-a dus spre un iluzionist. Şarlatania pe podium!
Concluzia.
Acolo, în scenă s-au aflat reale valori, talente, cunoscute şi recunoscute peste hotarele ţării. Oameni care, pe lîngă şcoli, muncă cît încape şi perseverenţă, s-au născut cu o mare doză de talent. Talente, mai exact, pentru că, în desfăşurarea concursului, gradat oarecum, s-a ţinut cont de recomandarea de a crea mereu altceva. Unii au reuşit să etaleze valenţe greu de egalat chiar şi pentru mai cunoscuţi interpreţi din domeniu. A venit şi un om. A spus că-şi opreşte inima şi pulsul, că sfidează moartea, în timp ce într-o servietă se aflau răspunsurile prealabile ale juriului (care, între noi fie vorba, au îngăduit în finală, lecţia de şmecherie). N-o spun cu dispreţ. E şi în iluzionism muncă. Dar e multă muncă şi în strădania unui hoţ de buzunare, să spunem, care „operează” la portofelele noastre. Se poate vorbi de talent? Din păcate, marea masă, marele juriu a ales iluziile. Pentru că, presupun, toată lumea ştie că un iluzionist rămîne un iluzionist. Pe cînd un talent?! (în emisiune au fost mai multe şi, în orice caz, mult înaintea scamatorului – cîştigător). Un vînzător de iluzii. Perdant, în opinia noastră. Pentru că, pînă la urmă, cumpărătorii, juriul marilor mase votante, se vor trezi, vînduţi. În politică, în viaţă, în tot.
Trist!