Viitorul agriculturii

RADU VIDA

Ei, bine, sîntem 7 miliarde, iar în 2050 vom atinge 10 miliarde. Nu e vorba de suflete, ci de fiinţe adevărate, cu nevoi fiziologice şi biologice clare. Şi, ca atare,  nu-i de glumit, spun experţii şi, în general, cei care se ocupă de hrana omenirii. Hrană care, se ştie, produce nenumărate mutaţii în comportamentul semenilor. Nu este deloc uşor să se asigure necesarul pentru atîta populaţie, cu atît mai mult cu cît nu există o unitate de gîndire în ceea ce priveşte politicile agricole globale.

Este clar însă că e nevoie de tot mai multă hrană. Asta înseamnă creşterea producţiilor, atît cerealiere, cît şi animaliere. De multă vreme, oamenii de ştiinţă atrag atenţia asupra faptului că industrializarea agriculturii e o pacoste din mai multe puncte de vedere şi, în orice caz, nu rezolvă problema foametei. În cel mai bun caz, produce disfuncţii economice şi afectează sănătatea populaţiei. Pe de o parte e vorba despre creşterea volumului produselor alimentare care afectează sănătatea, iar pe de altă parate, duce la supraconsum. Cel puţin în UE şi SUA. Această împrejurare a favorizat creşterea numărului celor care solicită sprijin mai substanţial agriculturii ecologice şi a micilor producători, precum şi respingerea tehnologiilor genetice, chimiei agrare şi patentării răsadurilor.

Consiliul Mondial al Agriculturii a analizat toate aceste aspecte, dar multinaţionalele din domeniu, precum şi reprezentanţii marilor fermieri au protestat, pe motiv că aspectele agriculturii moderne sînt prea ideologizate.

Există şi opinia care susţine necesitatea redistribuirii alimentelor neconsumate. Nu ne oprim asupra acestui aspect, fie şi pentru că nu s-au oferit soluţii suficiente şi, oricum, supraproducţia din unele părţi ale lumii nu va conduce niciodată la „egalitarism consumistic”. Chiar dacă, prin absurd, surplusul ar fi  redirijat spre colţurile lumii în care potenţialul agricol este mai diminuat.

Eficientizarea tehnologică în agricultură însă aduce alte şi alte necazuri omenirii.  Sporirea îngrăşămintelor chimice şi creşterea numărului de animale poluează  apele şi solul Planetei. Totodată, agricultura intensivă recurge la diminuarea locurilor de muncă şi, în general, distruge agricultura tradiţională din ţările mai puţin avansate din punct de vedere tehnologic. Indirect, sînt afectate pădurile pentru a face loc terenurilor agricole, iar goana după furaje dezechilibrează mediul. Nu întîmplător, raportul privind agricultura mondială recomandă obţinerea produselor alimentare doar acolo unde sînt cu adevărat necesare, spune o ştire DW.

Sigur că Ziua Mondială a Alimentaţiei a adus în discuţie o serie de măsuri ce ar trebui luate pentru înlăturarea spectrului foametei pe planetă. FAO susţine că 1,34 miliarde de oameni suferă deja de foame, iar dintre aceştia 36-38 % sînt copii. Tocmai din acest motive este bine să privim în ograda proprie şi să constatăm că e nevoie de coordonarea înţeleaptă a treburilor agriculturii noastre. România îşi acoperă 50-60% din consumul alimentar, susţine ministrul Valeriu Tabără. O abordare superficială, zic (50 nu-i acelaşi lucru cu 60, nici măcar în procente). Pe de altă parte, zice ministrul, diferenţa va fi acoperită în perioada următoare (!?). Nu de teoreticieni avem nevoie în domeniu, ci de oameni pricepuţi, care să orienteze producţia spre cele mai bune soluţii, în aşa fel încît să existe o armonie între asigurarea necesarului şi export. Industrializarea la scară mare, sau susţinerea prelucrării intensive, în ferme ecologice?
Aceasta este… întrebarea.