Tranzacție record pe piața imobiliară clujeană

Una dintre cele mai importante tranzacții imobliare din 2019 a fost realizată în Cluj-Napoca, unde unul dintre dezvoltatorii imobiliari importanți din România a vândut unei companii românești un ansamblu de trei clădiri de birouri situate în Cluj-Napoca.

Anul trecut, compania de consultanţă imobiliară CRBE a asistat grupul de firme Hexagon în vânzarea unui portofoliu compus din trei clădiri de birouri din Cluj-Napoca către compania românească Ideal Projects Services, într-o tranzacţie de aproximativ 30 de milioane de euro.

Volumul investiţiilor imobiliare din România a totalizat aproximativ 395 de milioane de euro în prima jumătate a anului 2020, cu 17% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Însă, spre deosebire de trendul remarcat în 2019, în prima jumătate a acestui an proiectele imobiliare din Bucureşti au dominat activitatea de investiţii, o singură tranzacţie fiind încheiată în afara Capitalei (3% din volumul tranzacţionat). În prima jumătate a anului, valoarea medie a unei tranzacţii imobiliare a fost de 30 milioane de euro, puţin peste media de 26 milioane de euro înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut.

În primul semestru din acest an, clădirile de birouri au fost cel mai tranzacţionat produs (88%), în timp ce spaţiile industriale s-au situat pe locul al doilea (8%) în preferinţele investitorilor imobiliari, urmate de dezvoltările mixte (2%).
În ceea ce priveşte randamentele investiţionale, acestea au rămas stabile în primul semestru al anului în curs, la 7% pentru spaţiile de birouri, respectiv 7,75% pentru spaţiile industriale.
Pe segmentul spaţiilor de retail, unde apetitul investitorilor a scăzut din cauza pandemiei de COVID-19, randamentele au continuat să crească uşor până la 7% la finalul primul semestru.

Articole din aceeasi categorie