Tezele lui Putin şi Medvedev – îmbinate proporţional în programul electoral al Rusiei Unite

Agerpres

Subiectele electorale continuă să predomine mass-media ruse, la mai puţin de două luni pînă la alegerile parlamentare din 4 decembrie. Partidul de guvernare Rusia Unită a reuşit să îmbine în egală măsură priorităţile lui Vladimir Putin şi pe cele ale lui Dmitri Medvedev, promiţînd şi modernizare şi majorarea salariilor, ca şi Uniune Eurasiatică.

Prima din cele opt teze fundamentale expuse în programul electoral al formaţiunii este de sorginte prezidenţială: modernizarea economiei, a sistemelor educaţiei şi sănătăţii, îmbunătăţirea climatului investiţional. A doua teză aparţine premierului: îndeplinirea obligaţiilor sociale, majorarea salariilor şi pensiilor. Punctele al treilea şi al patrulea sînt din nou “medvediene”: combaterea corupţiei din toate structurile puterii; consolidarea sistemului juridic şi “umanizarea” dreptului penal. A cincea teză este neutră: pace interconfesională. A şasea îmbină ideile ambilor membri ai tandemului aflat la putere în Rusia: posibilitatea tuturor de a se face auziţi (Medvedev) şi “libertatea şi justiţia trebuie să fie accesibile fiecăruia” (Putin). A şaptea temă este una prezidenţială: o poliţie eficientă şi o armată puternică, iar a opta exprimă dezideratul lui Putin: avansarea de la Uniunea vamală către o Uniune Eurasiatică.

În mesajul său electoral către popor, Rusia Unită pune accent pe susţinerea primilor doi oameni din stat, arată oficiosul Izvestia. “Ne-am decis în privinţa alegerilor prezidenţiale. Rusia Unită înaintează candidatura preşedintelui partidului, Vladimir Putin, pentru funcţia de şef al statului. Anume. partidul învingătorilor va forma guvernul. Sîntem convinşi că, bazîndu-se pe sprijinul poporului, Dmitri Anatolievici Medvedev va putea crea o echipă nouă, eficientă, tînără şi că va conduce executivul”, se mai arată în document.

Kommersant publică, pe pagina de politică externă, un interviu cu Jean-Marie Le Pen, preşedintele Frontului Naţional din Franţa, (extrema dreaptă), în care aceasta pledează pentru retragerea ţării sale din NATO. “De la bun început am fost împotriva aderării Franţei la Alianţa Nord-Atlantică. Din acest punct de vedere, sînt pe deplin de acord cu generalul de Gaulle, care era împotriva subordonării intereselor Franţei faţă de oricare altă forţă străină. Inclusiv faţă de o asemenea forţă ca SUA. Cu toate acestea, sînt convinsă că statele europene trebuie să coopereze în domeniul apărării, dar nu înţeleg de ce Rusia nu poate fi parte a acestui proces”, susţine politicianul francez, care îl întrece în sondaje pe actualul şef al statului, Nicolas Sarkozy.

Bloggerul rus Edurad Baghirov riscă şapte ani de închisoare în Republica Moldova, relatează Nezavisimaia Gazeta. Parchetul general de la Chişinău şi Serviciul de Informaţii şi Securitate al ţării au încheiat examinarea procesului penal în cazul bloggerului şi scriitorului rus Eduard Baghirov. Purtătorul de cuvînt al Parchetului general, Maria Vieru, a declarat că Baghirov este acuzat de “implicare, în cadrul unei grupări criminale organizate, la violenţele în masă produse la Chişinău pe 7 aprilie 2009”. Ceea ce înseamnă că el poate petrece şapte ani în închisoare.

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare