Tehnologie nouă la sudarea liniei de tramvai din Cluj-Napoca

Aproximativ două sute din cele 1500 de suduri cîte sînt necesare pentru noua şină de tramvai din muncipiul Cluj-Napoca, au fost realizate, în zona centrală şi în cartierul Mănăştur.

Spre deosebire de tehnologia electrică utilizată anterior, compania constructoare, Wiebe Romania, utilizează acum aluminotermia. Potrivit inginerului şef Corneliu Eremia, metoda presupune realizarea interstiţiului de sudură, alinierea capetelor de şină, montarea matriţelor adecvate tipului de şină cu canal, respectiv Ri60N, preîncălzirea capetelor de şină cu oxi-propan pînă la temperatura de 1000 de grade Celsius, concomitent cu asigurarea corindonului adecvat clasei de oţel a şinelor, declanşarea reacţiei aluminotermice la temperaturi apropiate de valoarea de 2000 de grade Celsius şi turnarea lichidului incandescent în matriţe. Ulterior, după răcirea controlată a sudurii aluminotermice, se procedează la debavurarea la suprafaţă a sudurii, polizarea grosieră şi, după turnarea primului strat de beton cu stabilirea cotei finale a nivelului superior al şinei, polizarea finală.

Inginerul Eremia susţine că în acest an vor fi realizate sudurile pe distanţa Mănăştur – Gară, conform graficului de lucrări. Şinele de tramvai, de import, au lungime nominală de 18 metri.
A.V.

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare