Ţările vor falimenta pe bucăţi

Utro

În acest secol de generalizată dependenţă faţă de credite, statele mai reuşesc să se salveze cumva de la faliment, în timp ce regiuni şi oraşe separate nu mai fac faţă. O consecinţă a acestui proces poate deveni consolidarea omniprezentă a “verticalei puterii”: salvînd regiunile, guvernele centrale nu le vor mai lăsa acestora vechea lor independenţă financiară.

O mare rezonanţă a avut povestea oraşului Detroit: oraşul, altădată “capitala industriei auto” americane, s-a pomenit pe marginea prăpastiei. Deficitul bugetului municipal este de 300 de milioane de dolari, iar datoria autorităţilor orăşeneşti – de 14 miliarde. Industria auto a oraşului piere: giganţii americani în domeniu şi-au transferat demult capacităţile de producţie peste hotare, acolo unde forţa de muncă este mai ieftină. Astfel, Detroitul a intrat treptat în declin: în ultima jumătate de secol, populaţia oraşului s-a redus de la 2 milioane la 700.000, iar şomajul în rîndul celor rămaşi depăşeşte 18% (nivelul mediu în SUA este de 7,7%). Devin pustii cartiere întregi, creşte criminalitatea. Oraşul nu mai este demult în stare să-şi îndeplinească obligaţiile în ceea ce priveşte pensiile şi plăţile de asigurări, bugetul oraşului se confruntă deja de zece ani cu un deficit în creştere.

Din cauza unei datorii de 4 miliarde de dolari, la sfîrşitul lui 2011 procedura falimentului a fost declanşată în cel mai populat comitat al statului Alabama: Jefferson, în care locuiesc 700.000 de persoane. Acesta va fi cel mai mare faliment administrativ-teritorial din toată istoria SUA. Înainte de aceasta, şi-a declarat falimentul oraşul Harrisburg, capitala statului Pennsylvania, iar vara trecută – marele oraş californian Stockton. Experţii sînt de părere că acesta este doar începutul unui lung şir de falimente municipale în SUA.

Lucrurile nu stau mai bine nici în Europa. Criza datoriilor a afectat nu doar bugetele naţionale, ci şi cele regionale. Anul trecut, în Spania aproape zece regiuni – inclusiv unele foarte mari – s-au adresat guvernului central după ajutor financiar. Catalonia, care aspira la independenţă, a cerut 5,4 miliarde de euro, Andaluzia – 5 miliarde, Valencia – 3,5 miliarde, iar celelalte – mai puţin de 1 miliard. De altfel, indiferent de suma cerută, aceasta înseamnă că respectivele regiuni sînt practic falimentare şi nu-şi pot onora obligaţiile de achitare a datoriilor. De exemplu, Catalonia, care asigură 20% din PIB-ul ţării, are o datorie de peste 40 de miliarde, care îi depăşeşte de mai multe ori bugetul.

Anul trecut, la limita falimentului s-au aflat nouă oraşe ale Italiei, inclusiv Napoli, iar situaţia nu a fost reglementată nici la această oră.

Nici în China nu a fost rezolvată problema “datoriilor regionale”. Punînd în aplicare programul anticriză al Beijingului, autorităţile locale din China au început, din 2009, să construiască activ locuinţe şi infrastructură, fapt care le-a făcut să se îndatoreze puternic. La sfîrşitul lui 2010, circa 80 de oraşe chineze şi 100 de regiuni s-au trezit în pragul falimentului. De atunci, guvernul de la Beijing a stabilizat oarecum situaţia, reuşind să scape municipalităţile de la faliment, însă datoriile continuă să le menţină la limita supravieţuirii.

Să completeze numărul de regiuni falimentare ar putea şi unii subiecţi ai Federaţiei Ruse. Potrivit Ministerului de Finanţe al Federaţiei Ruse, la începutul anului trecut datoria guvernelor regionale s-a ridicat la 1,17 trilioane de ruble, ajungînd pînă la 1 ianuarie 2013 la 1,36 trilioane, ceea ce reprezintă 26% din veniturile bugetelor regionale. Însă, în cazul a circa 20 de regiuni respectivul indice depăşeşte 50%, iar al cîtorva – 75%.

Pe locuitorii acestor regiuni ale Rusiei nu-i pasc disponibilizările în masă, reducerea salariilor şi a pensiilor şi alte “minunăţii greceşti”. Însă, în mod clar ei vor simţi pe buzunarele lor problemele bugetului regional: autorităţile locale vor înăspri pe cît posibil politica fiscală: de exemplu, impozitul pe proprietăţi va fi în mod clar majorat pînă la limita maxim posibilă.