Stînga dreptei…

RADU VIDA

  Cotidienele de… importanţă continentală au comentat la grămadă alegerile din Franţa şi România. Fals. Nimic mai fals. Nu numai pentru că nu avem un electorat asemănător, în sensul că diferenţele de percepţie a democraţiei dintre cele două electorate sînt imense. Şi net în defavoarea noastră. Dar, dacă pentru francezi Europa apare ca un proiect elitist, departe de nevoile imediate ale electoratului continental, pentru noi nici măcar doctrinele de stînga sau de dreapta nu aduc clarificări în ceea ce priveşte direcţia urmată de construcţia europeană şi, cu atît mai puţin, a noastră. Comentatorii mai multor cotidiene europene au perceput, aşadar, alegerile din România şi Franţa, ca victorii ale stîngii. Greşit din nou.  Pentru că, la noi, alianţa stînga)dreapta (USL) a fost o găselniţă împotriva aşa-zisei drepte (PDL). E drept, separat, cifrele finale arată un avans net al celor de la PSD. Dar incontestabila victorie din Capitală, precum şi ascensiunea unui partid dezorientat şi bulbucat în exprimări haotice (PPDD) este rezultatul furiei împotriva unei austerităţi care ţine nu de ieri, alaltăieri. Ci din totdeauna. De la începuturile vieţii noastre democratice.

Nu jignesc, ci constat: electoratul românesc este mult, mult mai puţin pregătit decît cel francez pentru alternanţa puterilor dreapta)stînga. Pînă la urmă, este vorba despre o mai lungă practică democratică a francezilor şi, evident, o mai profundă educaţie politică a celor din Hexagon. Pe de altă parte, nici victoria parţială a stîngii germane nu se aseamănă cu ce s-a întîmplat zilele trecute la noi. După cum nici slăbirea forţelor de dreapta în ţările scandinave nu are nici o legătură cu Românica noastă. Şi, dacă Europa se vede cu totul altfel de la dreapta la stînga (luaţi exprimarea pur geografică!), e firesc să-i lăsăm pe alţii şi să subliniem cîteva aspecte de la noi din ogradă.

Nu ştiu cum se vor poziţiona partidele după alegerile din toamnă, dar, e sigur, nimeni nu poate rămîne în… stînga dreptei. Dacă luăm de bună ce spune PDL (fără să ne mai legăm de faptul că, peste noapte, au trecut de la stînga la dreapta, aşa hocus-pocus!) şi, deci, acceptăm că sînt, doctrinar, de dreapta, atunci o alianţa PDL – PNL este inevitabilă. O clamează însăşi scorul electoral de la locale. PSD a cîştigat cu mult mai multe voturi, acolo unde a participat în afara alianţei USL. Iar în multe locuri învingătoare, candidaţii PNL au avut o puternică susţinere din partea PSD.

Evident, PSD a ieşit victorioasă şi mai puternică după aceste alegeri. Iar PNL speră doar în suspendarea preşedintelui Traian Băsescu pentru a acapara puterea supremă în stat. Fals, din nou. Pentru că PSD nu are chef să întărească puterea aliatului său de la locale. Cu imprevizibilul nostru electorat, nu se poate merge pe varianta „Crin Preşedinte!” Ar fi o soluţie cu schimbarea Constituţiei şi alegerea unui preşedinte slab, de republică parlamentară. În acest fel, ar fi mulţumită şi tabăra PSD (cu un premier puternic), şi PNL (cu un preşedinte de tip european). Cu aşa ceva nu-i însă de acord poporul! Aşadar, şansa ca PNL să nu rămînă de-a stînga stîngii (PSD) este o migraţie)fuziune sau alianţă cu PDL. Sigur că mărul discordiei e tot preşedintele Băsescu. Dar pînă în 2014 va mai curge multă stîngă pe partea dreaptă a eşichierului. Căci, pînă la urmă, acu’ stînga îşi începe erodarea. Iar centrul dreapta, de reală putere opozabilă echilibrului necesar, încă nu există!