Sorin Grecu: POVESTIRI ALTFEL

S-ar cuveni un reportaj despre… reportajele dlui Sorin Grecu*. Pentru că o cronică a cărţii domniei sale – Povestiri altfel – ar fi, oricum am suci-o,  una seacă. Şi n-ar fi drept, pentru că, între paginile coborîte dintr-un amplu periplu audio-vizual, descoperi o lume. Plină. Bogată. Suferindă. Şi mai există un argument pentru care prezentarea cărţii ar trebui să se facă cu uneltele reportajului: fiecare poveste îşi are povestea ei, nu numai de documentare, concepţie sau relatare. În spatele cuvintelor îngemănate stau oameni. Adevăraţi. Vii, chiar dacă au trecut în umbre. Şi  semeni întru raţiune care, prin martiriul lor au dat sens existenţei. E drept că şi gîndul autorului porneşte cu patimă nedisimulată spre suferinţă. O modalitate asumată de a răsturna un model de reportaj revolut, despre oameni, locuri şi fapte debordînd de lumină falsă. Şi în spatele cărora se ascundeau drame. Niciodată relevate. Întotdeauna mascate. Şi, mai mereu,  umbrind tentaţia irezistibilă a cititorului de a descoperi lumea în care trăieşte.
Dl. Sorin Grecu reface puntea reportajului adevărat, de dinainte de colmatarea acestui gen publicistic cu figuri impuse. Şi se înscrie în galeria celor care, în anii antebelici, au dat strălucire povestirilor culese din realitate.
Alunecînd graţios pe graniţa dintre reportajul literar şi cel jurnalistic, autorul înclină spre proza curată, clară, în care cuvintele au locul şi rolul lor bine stabilit, figurile de stil nuanţează, iar intervenţia autorului capătă conotaţii debordante, prin experienţele de viaţă trăite sau asumate.
Puşcării, biserici, alte şi alte spaţii, în care frica, umilinţa, degradarea umană au atins cote paroxistice. Într-un gest care ar putea fi o invitaţie către imagini derulate în spatele lucrurilor ce descompun încet fiinţa, dl. Sorin Grecu toarnă în cuvinte detaliul mărunt, dureros al războiului dintre semeni cu semenii. Suferinţă şi grandoare. Oameni care au iubit viaţa, dar care s-au împiedicat de un amănunt, care a frămîntat, dintotdeauna,  fiinţa: libertatea de orice fel. Preoţi, medici, ziarişti, gardieni, compozitori… Oameni care au văzut sau au traversat suferinţa. Pînă şi binele, frumosul, succesul au o notă de pesimism. Între alb şi negru, griurile sînt şi ele nuanţate, de un fin zincograf de altădată, care ştie să alcătuiască din puncte nevăzute lumi diverse, corodînd cu acid asperităţile existenţiale. Pentru că, indiferent de gradul de suferinţă descris, povestit sau rescris, Viaţa cîştigă. Viaţa merge mai departe. Viaţa triumfă. Totul, însă, devine probă juridică de netăgăduit, ştiinţă şi literatură deopotrivă, un dosar pentru viitorime.
Reportajul n-a murit! Şi nu va muri! Iar atunci cînd se închid între coperţile unei cărţi, se cheamă că istoria noastră a mai întors o filă. De cea mai bună şi incontestabilă calitate.
Şi pentru a da rotunjime intenţiei mini reportajului nostru, simt nevoia să reproduc cuvintele unui personaj al povestirilor din carte, gazetarul Victor Morea: „Aş alege mereu povestea din reportaje. Aici, chiar şi minciuna îşi are adevărul ei. Pe care nu-l poate tăgădui nici boarea caldă a poeziei, nici entuziasmul cronicii sportive, nici otrava în ştirea falsificată sau articolul găunos*”.

Radu VIDA

* Această carte a fost precedată de volumele de reportaj Viaţa lucrează cu alte date şi Reportajele mele
** (O cugetare rostită cu ocazia lansării cărţii ziaristului de la Făclia, Viaţa de la minutul zero)