Şomajul continuă să scadă în judeţul Cluj

someriDintre cei 463.629 de şomeri înregistraţi în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, 9.901 sînt din Cluj, însă judeţul nostru continuă să aibă o rată a şomajului mult sub media naţională.

La începutul acestei luni, rata şomajului la nivel naţional a fost de 5,13%, în creştere cu 0,02 % faţă de cea din septembrie, dar în scădere cu 0,27% faţă de cea din octombrie 2013. Datele prezentate de Direcţia Regională de Statistică Cluj arată că judeţul nostru continuă să aibă o rată a şomajului sub media naţională, de numai 2,8%, dar totuşi semnificativ peste cea mai mică valoare a acestui indicator, de 1,55%, înregistrată în judeţul Ilfov. Pentru a putea face o comparaţie cu situaţia din alte zone ale ţării, să mai precizăm că cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului au fost atinse în judeţele Vaslui (10,86%), Teleorman (10,43%), Mehedinţi (10,03%), Buzău (9,41%), Galaţi (8,99%), Dolj (8,90 %), Olt (7,93 %), Dîmboviţa (7,61 %), Călăraşi (7,30%) şi Gorj (7,26%).

De semnalat că rata şomajului din judeţul Cluj are o tendinţă inversă comparativ cu cea de la nivel naţional, fiind în scăderecu 0,5% faţă de cea din luna anterioară. În octombrie, în Cluj existau în evidenţe 9.901 şomeri, dintre care 47,7% erau femei şi 66,3% muncitori.

Cei mai mulţi şomeri au între 40 şi 49 de ani
Conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, la începutul lunii în curs numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă a fost de 463.629 persoane, în creştere cu 1.807 persoane faţă de lunia anterioară, dintre care 5,49% bărbaţi (5,44% în luna septembrie) şi 5,71% femei (5,72% în luna septembrie).
În octombrie existau 83.040 şomeri sub 25 de ani, 36.842 şomeri între 25 şi 29 de ani, 97.429 şomeri între 30 şi 39 de ani, 121.861 şomeri între 40 şi 49 de ani, 58.442 între 50 şi 55 de ani şi 66.015 cu vîrsta peste 55 ani.
Cei mai numeroşi şomeri, 73,26 % din total, nu au studii sau au un nivel de instruire primar, gimnazial sau profesional, în timp ce persoanele cu instruire liceală şi post-liceală reprezintă 20,32% din totalul şomerilor, iar cei cu studii universitare doar 6,41% dintre cei fără un loc de muncă.

Din totalul şomerilor, 126.921 erau indemnizaţi şi 336.708 neindemnizaţi. Faţă de luna anterioară, numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 1.274 de persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a crescut cu 3.081 persoane.

V. DĂDULESCU

Articole din aceeasi categorie