Siglă nouă pentru Banca Transilvania

btlogoAl doilea rebranding din istoria Băncii Transilvania (BT), după cel din 2003, propune o siglă redesenată, cu o paletă cromatică în galben, roşu şi albastru, păstrând scutul ca element grafic. Arhitectura de brand cuprinde peste 20 de sub-branduri: al companiilor Grupului Financiar Banca Transilvania, branduri de produse şi servicii, fundații, competiții sportive, cafenea bancară şi pentru evenimente de shopping bancar. Proiectul de rebranding a fost realizat împreună cu compania românească Brandient, şi a cuprins mai multe etape: audit, redesenarea identității vizuale, trasarea strategiei de brand şi de comunicare, respectiv implementarea, etapă care este în derulare.
“Banca Transilvania se află acum într-o nouă etapă de dezvoltare şi de maturizare, iar noul concept de brand reflectă foarte bine ceea ce suntem: bancă românească şi campion local, care susține cu respect, pasiune şi idei noi spiritul antreprenorial românesc şi vise care se transformă în realizări” a declarat Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administrație al BT.
Banca Transilvania a fost înfiinţată în urmă cu 22 de ani, în Cluj-Napoca, de o echipă formată din 13 persoane. Acum, BT este una dintre cele mai mari bănci din România, cu activitate organizată pe trei linii de afaceri – Corporate, IMM şi Retail -, cu peste 7.300 de persoane în echipă şi peste 2,2 milioane de clienți. Banca Transilvania se află în Top 100 cele mai puternice branduri româneşti 2016, pe poziția 22, în urcare cu 20 de locuri față de anul trecut. De remarcat că unul din trei antreprenori care încep o afacere aleg să lucreze cu BT.

Articole din aceeasi categorie