Şi “pas cu pas”, şi “repede înainte”

Ilie Călian

Două au fost/sînt acuzele aduse guvernării USL: că merge prea repede şi încalcă legile şi Constituţia şi că merge prea încet şi nu înlătură efectele guvernărilor PDL. Primul reproş a fost mai mult decît reproş: a fost un scandal european. Guvernul Ponta I a fost acuzat de lovitură de stat, încălcarea principiilor democratice şi a Constituţiei, atac la adresa statului de drept etc. Reverberaţiile acelui atac la adresa USL – orchestrat de Traian Băsescu, cu sprijinul eurodeputaţilor democrat-liberali şi al unor “societăţi civile”, dar, probabil, şi al unor “servicii” sau funcţionari din diferite ministere – se aud şi astăzi. Premierul Victor Ponta a acţionat cum a putut mai bine, reuşind ca, în mare măsură, să potolească zarva. Şi, mai ales, să repare unele strică-ciuni produse de guvernările PDL – precum reluarea finanţărilor europene. Fie şi doar acest lucru ar fi trebuit să-i “îmblînzească” pe unii dintre criticii – de bunăcredinţă, de altfel – ai guvernării USL, care îi reproşează acesteia că nu merge destul de repede, că nu schimbă totul.

Or, criticii aceştia se referă – cum se întîmplă permanent, ca un blestem – nu la chestiuni de fond sau de principiu, ci, mai ales, la persoane: de ce n-a fost dat afară ăla, de ce i se mai îngăduie lu’ celălalt, pînă cînd va mai funcţiona sistemul cutare, condus de X, avîndu-l în umbră pe Y?…

De fapt, ceea ce trebuie schimbat în primul rînd sînt anumite principii, pe baza cărora s-au constituit anumite structuri – de stat, de afaceri cinstite sau mafiote – care sînt ele, în sine, sursa ori ca-drul care îngăduie încălecarea legii. Or, aceasta este o misiune mult mai dificilă. Desigur, USL nu omite nici acţiunile punctuale, menite să facă lumină şi să înlăture unele disfuncţionalităţi – de la cercetarea unor persoane care au provocat mari daune economiei naţionale şi, în ul-timă instanţă, bugetului familiilor cetăţenilor români, la structuri economice ale statului. Nici nu încerc să enumăr cîteva, pentru că, de fapt, sînt foarte multe, însă nu au acel grad de spectaculozitate cu care s-a obişnuit cetăţeanul român, “drogat” cu arestări, mascaţi şi cătuşe la te-levizor, cu care îşi justificau loialitatea o serie de procurori ai lui Băsescu şi, în acelaşi timp, băgau spaima în oricine ar fi încercat să aibă altă atitudine faţă de “regim”, înafara celei de supunere, dacă nu de colaborare “entuziastă”.

A contrariat pe mulţi acordul de asa-zisă “coabitare” dintre Băsescu şi Ponta. A contrariat complicatul balet cu procurorii şi jude-cătorii fideli lui Băsescu. Mai nou, oameni de bună credinţă deplîng po-sibilitatea ca Ponta să mai facă un compromis cu Băsescu – anume, s-o     aşeze pe Laura Codruţa Kövesi la cîrma DNA. Am mai spus-o: să nu confun-dăm compromisul cu compromiterea. Iar echipa de conducere a USL pare a cunoaşte bine jocul. În ultimă instanţă, procurorii sînt în subordinea ministrului Justiţiei şi trebuie să se conformeze “fişei postului”. Mă îndoiesc că un ministru al Justiţiei corect şi ferm ar mai îngădui ca anumiţi procurori să-şi mai facă de cap, subordonîndu-se lui Băsescu şi nu şefului de drept. Rămîne de văzut cine va fi acel ministru al Justiţiei – numit de PNL, conform algoritmului. Deocamdată nu pot decît să aplaud modul cum au acţionat cei doi copreşedinţi ai USL – Victor Pon-ta şi Crin Antonescu: prin poziţia sa de prim-ministru, dar şi cu argumentul că a fost el însuşi procuror (dar nu pe vremea lui Ceauşescu, cum “greşit’” şi cu răutate afirma Emil Boc), Ponta este cel mai în măsură să scoată acum castanele din foc, adică să facă acel mic compromis cu Băsescu, acel compromis inevitabil, din cauza Constituţiei şi legilor în vigoare privind Justiţia.

Dacă ar fi să caracterizez guvernarea Ponta I şi începtul gu-vernării Ponta II, aş spune că aceasta a învăţat şi de la UDMR “politica paşilor mărunţi”, şi impetuozitatea acţiunii “pe repede înainte”. Iar dacă acum sîntem într-o fază avansată de studii temeinice pentru schimbarea unor prevederi constituţionale şi a structurii administrativ-teritoriale, acesta este rezultatul exact al acestei politici, care îmbină compromisul tactic cu clarviziunea strategică.