Se scumpesc şi carnea de porc şi mezelurile

Producătorii de carne de porc intenţionează ca pînă la Crăciun să majoreze preţurile cu circa 15%, aceeaşi intenţie avînd-o şi producătorii de mezeluri.

Carnea de porc s-ar putea scumpi pînă la Crăciun cu pînă la 15%. „În Romînia, în apropierea sărbătorilor de iarnă, se taie trei milioane de porci în fundul curţii. Şi atunci se dereglează piaţa în mod direct. Probabil că preţurile la aceşti porci pe care îi taie ţăranii vor fi, ca în fiecare an, mai mari decît cele cu care vindem noi la ora actuală”, a declarat Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România. El a afirmat că preţurile ar putea creşte pînă la Crăciun cu maxim 15%, pentru că piaţa nu suportă majorări mai mari.

Radu Timiş, preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii (ARC) a spus că după creşterile de preţuri la energie, gaze şi combustibili preţul cărnii a urcat în ultimele luni cu 15%. El a adăugat că producătorii de mezeluri vor încerca să mărească preţurile, pentru că ei cumpără carne mai scumpă cu aproximativ 25% comparativ cu începutul anului. „Noi vom încerca să mărim preţul cu 10%. Nu vrem, dar ne obligă situaţia, dacă materia primă este mai scumpă şi se anunţă în fiecare săptămînă scumpiri. Nu ştim însă dacă piaţa va suporta majorările de preţ. Noi vom face tot ce se poate ca să rămînem în viaţă şi să ne putem vedea şi la anul”, a afirmat Timiş.

Scumpire şi la carnea de pasăre

Nici la carnea de pasăre piaţa nu suportă majorări mari de preţuri, iar producătorii susţin că vînd în pierdere şi cer scăderea TVA. „Sîntem sub costurile de producţie şi nu ştiu cît vom mai rezista. Reducerea TVA poate fi o soluţie imediată, dacă vrem să încurajăm vînzările. Dacă nu se va reduce TVA, se va pune problema insolvenţei pentru mulţi producători. Reducerea TVA va duce la diminuarea evaziunii fiscale şi la oferirea unor produse la preţuri accesibile”, a afirmat Ilie Van, preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România. El a adăugat că producătorii de păsări ar trăi mai bine dacă ar vinde cerealele pe care le deţin decît dacă comercializează carnea.

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare