Se poate face un “blat” electoral la Cluj?!

Ilie Călian

Pînă la urmă, nu era cu totul surprinzătoare mişcarea lui Daniel Buda. Anume: deputatul PDL, care candidează din nou, propune contracandidaţilor săi – şi tuturor contracandidaţilor ARD – un pact pentru Cluj. Adică, toţi, indiferent cine ar cîştiga alegerile, să sprijine “zece proiecte majore, importante pentru viaţa noastră, a clujenilor”. E adevărat, printre ele se numără cîteva “răsuflate”, adică dintre cele pe care chiar fosta guvernare PDL ar fi trebuit să le rezolve, precum Autostrada Transilvania ori Spitalul de Urgenţă, şi care, oricum se află deja în grija Guvernului USL. Alte proiecte sînt generalităţi de tipul “garantarea cofinanţărilor guvernamentale pentru cîştigarea proiectelor europene pentru Cluj, acordarea de garanţii guvernamentale pentru investitori să vină la Cluj”. S-ar opune, oare, USL unor asemenea idei?! În ce priveşte “construirea unui cartier cu 1.000 de apartamente la Cluj-Napoca”, ar fi de văzut cui foloseşte? Mai ales că, deocamdată, există numeroase blocuri de locuinţe neterminate.

Propunere lui Daniel Buda are un “schepsis” electoral foarte clar: odată ce contracandidaţii ARD ar semna (online) acest “Pact pentru Cluj”, ei ar deveni un fel de subordonaţi ai lui Daniel Buda şi ARD, care şi-ar putea aroga meritele de “forţă conducătoare”, fără alternativă la votul din 9 decembrie. Şi, pentru ca nada să aibă succes, Daniel Buda se vrea sursa şi portdrapelul unui “element comun în bătălia noastră cu cei de la Bucureşti”. Adică, Daniel Buda reîncălzeşte supa veche a separatismului, a transilvanismului,  despărţirii de România.

Cînd spun că este o supă rece nu mă gîndesc doar la relativ recentul manifest “M-am săturat de România”, ci la o mişcare mai veche, construită cu migală în perioada interbelică de contestatarii Trianonului. Mai exact, alături de extremiştii zgomotoşi, Budapesta a stimulat şi o “mişcare” discretă, “intelectuală”, “cultă şi artistică”, “transilvanismul”, care, plecînd de la constatarea că există, evident, un specific al provinciei, stimulau ideea distanţării acesteia de România, autonomizării ei şi, poate, pînă la urmă, realipirii ei la Ungaria. Din calcule care nu trebuie explicate, “transilvanismul” a fost sprijinit şi de URSS în ofensiva generală împotriva României – şi în perioada interbelică, şi imediat după 23 august 1944, şi apoi, inclusiv în 1989. Iar în capcana sa au căzut mulţi români oneşti, care au mers alături de vînjoasele noastre cozi de topor, care nu lipsesc nici azi.

Să ne amintim doar că, în vara lui 1989, un grup de intelectuali români din diaspora, grupaţi în jurul “Europei Libere” au semnat, la Budapesta, împreună cu un grup de intelectuali unguri, iar apoi au obţinut şi “consfinţirea” actului de către regele Mihai, o declaraţie prin care Transilvania era declarată “spaţiu de complementaritate” între România şi Ungaria, ce trebuia înzestrat cu felurite “autonomii“ – cam ceea ce proclamă astăzi felurite organizaţii şi partide maghiare din Transilvania, sprijinite pe faţă de Ungaria. Şi, iată, cu sau fără să-şi dea semea, de cozi de topor naivi români care ar putea fi înregimentaţi într-o “bătălie” împotriva celor “de la Bucureşti”.

Dar de ce să ne batem cu “cei de la Bucureşti”?! Timp de o mie de ani românii transilvăneni s-au bătut de-a adevăratelea – şi au murit în lupte sau închisori – pentru a se putea uni cu “cei de la Bucureşti”, “regăţenii”, au fost cei care şi-au deschis casele şi le-au oferit adăpost şi locuri de muncă sutelor de mii de ardeleni refugiaţi din Transilvania de Nord, răpită României prin Diktatul de la Viena şi oferită Ungariei, care acum sprijină iarăşi “transilvanismul”. Dar, oare, cu ce obraz pot clujenii, ardelenii, în general, să-i condamne pe “cei de la Bucureşti”, după ce, în aceşti ani de tranziţie, au “dat” României doi prim-miniştri (Ciorbea şi Boc) şi mulţi miniştri (inclusiv clujeni)?

Nu cumva, sub stindardul luptei comune a tuturor politicienilor clujeni împotriva celor “de la Bucureşti”, se ascunde altceva? Anume: un “blat” transparticinic, o înţelegere de afaceri între cîţiva reprezentanţi ai unor partide, care, sub masca apărării intereselor majore ale clujenilor, doresc să-şi promoveze propriile lor bişniţuri. Desigur, “blaturi” transpartinice s-au făcut şi se vor mai face. Dar e semnul unei mari neruşinări să foloseşti ca argument patriotismul “local”.