Sasafras în aspic. Anotimpurile unui acoperiş

Iarna trecută am urcat pe „acoperişul lumii”. La Iulius Mall era aglomerat, aşa că am încercat şi parcarea de deasupra clădirii. Zis şi făcut. Imediat ce am abordat panta mi-a părut rău. O droaie de copii făcuseră pîrtie şi se zbenguiau pe săbiile lor multicolore.

Am ajuns pe platou, am parcat şi mi-am văzut de treburi. Evident că nu mi-a plăcut ”pădurea” de coşuri goale, lăsate de izbelişte, pe te miri unde. Era zăpadă, „sticlă” pe alocuri şi se puteau întîmpla tot felul de nenorociri. Cînd mi-am terminat cumpărăturile, surpriză! Pe latura de nord a imensei parcări, maşini trăznite şi tunate se întreceau în demonstraţii de forţă. Derapaje controlate pe gheaţă! M-a apucat ameţeala, văzînd cum bolizii, conduşi de tineri şi neexperimentaţi şoferi, se repezeau spre parapet, apoi virau, frînau, aruncau zăpada cît colo şi, milimetric, evitau buşitura cu peretele. Am coborît cu frică, recunosc, o altă mică pantă. Şi aici, copiii făcuseră derdeluş şi se dădeau pe gheţuş.

Mi-am propus să nu mai repet experienţa.

Pînă zilele trecute, cînd aglomeraţia de la subsolul clădirii m-a obligat să abordez, din nou, acoperişul vesel. Soarele blînd de toamnă scorojită mîngîia umbrele alungite. Şi, ce să vezi?! Planul înclinat, pe care, altădată, răsunau clinchetele de glasuri pe săniile lor zburătoare era folosit pentru „pornirea din pantă”. Maşina unei şcoli de şoferi „dedea”… lecţii de ce şi cum. Sus, pe platou, o altă firmă, tot „Şcoala”, îşi instalase jaloane şi făcea, în veselie, „parcarea laterală”. Deosebirea faţă de iarna trecută era că „şarpele” coşurilor se întindea pe mai mulţi metri şi ocupa, într-o ciudată încolăcire mai multe parcări. La intrare, muncitori obosiţi de lumina zilei lucrau la o „zidire”, iar sacii cu materiale de construcţii obturau uşa batantă.

Exista şi o asemănare izbitoare între… manifestările dintre cele două anotimpuri: nimeni nu-şi bătea capul cu improvizaţiile (periculoase, credeţi-mă!) de pe un acoperiş ce, iniţial, avea o cu totul şi cu totul altă destinaţie.

Sigur că bunul simţ ar trebui să facă ordine în peisaj, dar dacă nu se poate, un om de ordine ar putea rezolva problema.

Problemele, ca să fiu mai exact.

Ot. PETRID