Sărbătoarea recoltei la Nima

Sala Căminului cultural din satul Nima (instituţie admirabil pusă la punct de edilii comunei Mintiu Gherlii) a fost arhiplină la sărbătoarea recoltei, eveniment organizat, zilele trecute, de Biserica baptistă din localitate. Au participat şi mulţi gherleni, care împreună cu gazdele au asistat la programul muzical susţinut de grupul vocal al Bisericii baptiste “Vestea Bună” Gherla şi de excelenta formaţie de mandoline din Livada, condusă de Costel Băran (formaţie însoţită de pastorul Bisericii penticostale, Sorin Banyoi, cel care a înfiinţat această orchestră alcătuită din 20 de tineri).

Invitatul manifestării de suflet, cu accentuată tentă spirituală, a fost conferenţiarul şi actorul bucureştean Cătălin Dupu, care a reprezentat Centrul “Artă pentru viaţă”; oaspetele din Bucureşti s-a întîlnit şi cu reprezentanţii Fundaţiei “Elpis” din Dej (director Vasile Pop), respectiv cu creştinii Bisericii Creştine “Speranţa” din municipiul Gherla. Cătălin Dupu a promis că, la sfîrşitul acestui an, va reveni pe meleaguri someşene, unde este primit întotdeauna cu braţele deschise, domnia sa donînd cărţi şi broşuri unui mare număr de creştini din zona municipiilor Dej şi Gherla.

Sz. Cs.

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare