Rusia mai pierde un aliat: Siria

Utro

“Primăvara arabă”, care a trecut treptat în iarnă, a rarefiat în mod serios rîndurile aliaţilor Rusiei. După Libia, urmează Siria, ţară în care fosta Uniune Sovietică a investit bani serioşi. La ora actuală, în portul sirian Tartus se construieşte singura bază militar-maritimă a Rusiei de la Marea Mediterană şi nu este deloc exclus ca, în final, altă ţară să devină proprietarul acestei baze.

Siria este deja de opt luni scena unor revolte în masă. Nu se ştie exact ce a dus la izbucnirea lor: duritatea puterii de la Damasc, propaganda occidentală a democraţiei sau lupta dintre Iran şi Arabia Saudită pentru statutul de lider în regiune. Toţi aceşti trei factori au jucat un anumit rol. Este însă o certitudine că, la ora actuală, situaţia din Siria aminteşte de un război civil, fiind agravată şi de sancţiunile iniţiate întîi de SUA şi Uniunea Europeană (UE), iar apoi de Liga Arabă (LA) şi Turcia.

Economia siriană, pînă de curînd mereu în dezvoltare datorită turismului şi extracţiilor de petrol, a început să se contracte. Acest lucru nu este de mirare, în condiţiile în care puţini turişti s-au mai încumetat să viziteze Siria, iar exportul său de petrol a fost suspendat ca urmare a embargoului.

În Siria se simte demult lipsa de valută, rezervele valutare şi de aur ale ţării reducîndu-se în mod vertiginos, chiar dacă, potrivit Trezoreriei SUA, acestea s-ar ridica încă la 18 miliarde de dolari. În condiţii de război civil, businessul şi-a redus şi el ritmul. Bruxellesul a anunţat îngheţarea procesului de creditare a Siriei: ţărilor şi organizaţiilor europene le este interzis să ofere orice fel de credit Damascului. În acelaşi timp, Washingtonul face presiuni asupra Beirutului – principala “fereastră financiară” a regimului sirian – pentru a obliga băncile libiene să renunţe la tranzacţiile cu Siria.

În plus, să pedepsească Damascul a decis şi Liga Arabă, care discută demult o asemenea posibilitate, dar care pînă de curînd nu a putut pune în aplicare această ameninţare (Siria are totuşi destui aliaţi în cadrul organizaţiei). Acum, însă, s-a decis iniţierea de sancţiuni. Acestea vor presupune îngheţarea activelor ce aparţin conducerii siriene, interzicerea operaţiunilor financiare cu Banca Centrală şi guvernul Siriei, precum şi intrarea oficialităţilor siriene pe teritoriul ţărilor din LA. În afară de aceasta, Turcia a declarat că ar putea revizui acordurile în vigoare privind livrările de energie electrică în Siria.

De altfel, această situaţie nu a speriat foarte tare Damascul. În primul rînd, pentru că Siria ocupă un rol central în regiune, iar vecinii pur şi simplu nu o pot boicota în plan economic: de exemplu, tranzitînd teritoriul sirian, Turcia face comerţ cu lumea arabă, iar Irakul – cu Europa. În al doilea rînd, livrările transfrontaliere de energie electrică din regiune reprezintă un sistem destul de complicat. În al treilea rînd, Siria va continua să aibă aliaţi în regiune, unul dintre cei mai importanţi fiind Iranul.

Recentul vot pe marginea revoluţiei siriene din cadrul Consiliului de Securitate al ONU a dezvăluit că Damascul are prieteni importanţi şi în afara Orientului Mijlociu (OM). Principalul dintre ei este Rusia, care are în Siria destule interese. De exemplu, în domeniul economic există un amplu teren pentru cooperare bilaterală, în condiţiile în care sute de obiective industriale şi de infrastructură de pe teritoriul sirian au fost construite cu participarea Uniunii Sovietice.

În afară de aceasta, sirienii sînt gata să atragă companii ruseşti în realizarea de noi proiecte, în special în domeniul petrolier şi cel al gazului.

Nu în ultimul rînd, Moscova şi Damasc au semnat un acord pentru modernizarea porturilor Tartus şi Latakia. La Tartus funcţionează singura din Marea Mediterană bază de acostare pentru navele ruseşti, care ar urma să se transforme într-o adevărată bază militar-maritimă. În situaţia în care regimul lui Bashar al-Assad va cădea, aceste planuri nu vor fi realizate. De aceea, Rusia îşi va apăra pînă în ultima clipă aliatul.